În urmă cu mai bine de o jumătate de veac, pe lângă secţiunile de pian, vioară, compoziţie, concursului din cadrul Festivalului „Enescu“ i s-a adăugat şi cea de canto; manifestarea, în ansamblul ei, s-a impus pe plan internaţional nu doar pentru că, la acea vreme, era unicat în zona Europei de Est, ci mai ales pentru că un juriu de real prestigiu desemna, la fiecare ediţie, câştigători, care, în parte, s-au impus apoi cu strălucire în circuitul mondial – pianiştii Elisabeth Leonskaia, Dimitri Alexeev sau Radu Lupu, violonista Silvia Marcovici, sopranele Marina Krilovici şi Eugenia Moldoveanu, mezzosopra­nele Agnes Baltsa sau Viorica Cortez, baritonul Dan Iordăchescu, basul Gheorghe Crăsnaru... Dacă nimeni nu a îndrăznit să se „atingă“ de festival, menţinut şi în condiţiile anilor ’80, când se rezuma la participări naţionale şi la câţiva oaspeţi din „lagărul socialist“, în 1970 s-a hotărât – nu se ştie de ce – renunţarea la acea competiţie a cărei „odisee“ avea să continue însă, peste ani, parcă urmărită de blestem. Pentru că, pe de o parte, reluându-se în 1991, a avut doar doi-trei laureaţi de valoare, care au şi confirmat ca atare, majoritatea clasându-se însă pe primele locuri fără a merita cu adevărat, rămânând, de altfel, într-un total anonimat, ceea ce, evident, scădea prestigiul manifestării în sine; pe de altă parte, în 1995, s-a dorit separarea concursului de festival... pentru a avea în fiecare an un eveniment de anvergură, determinând însă amânarea competiţiei până în 1999, când singurul tânăr promiţător (obţinând cu greu Premiul I) a fost tenorul Marius Brenciu, hotărându-se apoi, în fine, „realipirea“ la Festival în ediţia 2001, de asemenea cu laureaţi mediocri şi atunci şi în anii următori (excepţie făcând violonistul Nemanja Radulovic), pentru ca, în 2005, îndrăgi Publicitate ta secţiune de canto să se dorească a fi înlocuită, dintr-un capriciu