Este celebru în lume fostul primar Rudy Giuliani pentru că a distrus mafia – aparent invincibilă - din metropola New York. Vrednic om. A reuşit să o învingă, pentru că, în principal, a vrut să o învingă. Dacă adăugăm experienţa lui anterioară din ministerul de justiţie – a fost numărul trei pe timpul administraţiei Reagan – dacă punem pe răboj şi inteligenţa sa, nu-i de mirare că din mafioţii din New York n-au mai rămas decât filmele de la Hollywood, unde sunt în continuare prezentaţi cu un romantism total nepotrivit.

Avem şi noi mafiile noastre pe aici, desigur nu atât de spălate ca alea din Italia şi din Statele Unite ale Americii. Din acest motiv, cel puţin deocamdată, nu se fac filme artistice inspirate din viaţa lor, deşi le-ar conveni celor din clanul Corduneanu să fie interpretaţi de Robert De Niro şi Joe Pesci.

Se pune întrebarea firească de ce autorităţile din România nu reuşesc să distrugă bandele astea ţigăneşti, care aduc atâtea deservicii de imagine ţării noastre, ştiut fiind că ele nu-şi limitează infracţionalitatea la teritoriul românesc. N-ar fi chiar atât de greu, dacă s-ar conjuga nişte eforturi. Cu aportul serviciilor secrete, ar fi cooptaţi şi strânşi de coiţe avocaţii acestor clanuri, apoi ar fi convinşi să conlucreze şi câţiva membri ai mafiilor. Vă spun eu: în maximum jumătate de an, n-ar mai rămâne nici penele din mafiile ţigăneşti.

Adevărul e că mafiile rromâneşti (cu doi de „r”) nu-s stârpite fiindcă nu există interesul de a fi stârpite. Ele stau foarte bine la locul lor şi-s privite ca nişte unităţi economice scutite de impozite. Distribuţie de prostituţie, carduri clonate, recuperări de bani, răpiri de persoane, trafic de arme şi de ţigări, iar în final crime, că nu s-a pomenit mafie fără crime. Toate se derulează într-un salut respectuos faţă de impotenţa legii.

De ce? Fiindcă o bună parte din banii produşi