* deşeurile aruncate la marginea municipiului sunt purtate de vânt în curţile localnicilor din prelungirea satului Baldovineşti
În ultimii ani, satul Baldovineşti s-a extins foarte mult înspre municipiul Brăila. Mulţi brăileni au cumpărat terenuri şi şi-au făcut case în Praporgescu, o aşezare ce ţine de Baldovineşti, dar care, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar putea fi percepută ca un nou cartier al municipiului. Deocamdată, însă, faptul că se află la doar câteva sute de metri de oraş nu este deloc benefic pentru această aşezare şi asta pentru că proprietarii caselor de aici îşi văd curţile invadate de gunoiele aruncate de brăilenii lipsiţi de bun simţ de-a lungul şoselei ce vine în prelungirea Căii Galaţi şi merge până la calea ferată din Baldovineşti.
"Locuiesc de 2 ani în Praporgescu şi doresc să vă aduc la cunoştinţă faptul că de la ieşirea din Brăila (dinspre Calea Galaţi) şi până la trecerea peste calea ferată din Baldovineşi a fost înfiinţată o adevărată rampă de deşeuri. Gunoiul menajer precum şi deşeurile inerte rezultate din construcţii sunt împrăştiate pe câmp, în apa canalului ce mărgineşte acest drum şi chiar direct pe carosabil, din autoturisme. Adus de vânt, gunoiul ajunge în culturile şi în curţile noastre. Dacă autorităţile competente în combaterea acestui fenomen nu se vor implica la timp, aşezarea noastră riscă să se transforme într-un morman de gunoaie", se arată într-o sesizare trimisă la redacţie de Marius M., unul dintre locatarii "cartierului" Praporgescu.
Dat fiind că zona unde se întâmplă toate aceste lucruri se află pe raza unităţii administrativ teritoriale Vădeni, problema ar trebui rezolvată de autorităţile din această comună învecinată cu municipiul. Din păcate, în ciuda încercărilor reporterilor noştri, primarul Stanca Coman nu a putut fi contactat pentru a ne spune dacă este în temă cu situa