Pe strada 1 Mai din Petroşani, primăria are câteva imobile care aparţin domeniului public. Unele locuite, altele, vai şi amar de structura lor. Cum nu se mai pot reabilita şi ocupă spaţiul degeaba, aceste imobile au fost propuse pentru demolare în… 2010. Dar încă nu s-a întâmplat nimic până acum. Iată de ce.
Vorbim de imobilele de la nr. 1 şi nr. 3, două locuinţe în stare avansată de degradare, aşa cum se poate observa şi din fotografii. Acestea au fost trecute din domeniul public în domeniul privat şi urmează a fi reabilitate sau demolate şi reconstruit în locul lor. Primăria a vrut să le demoleze, locatarii nu. Locuinţele, în principiu, sunt locuite, fiind date în folosinţă ca şi locuinţe sociale. Locatarii au venit în audienţă la primar şi au solicitat cumpărarea lor. Cel mai probabil, tot la pământ vor ajunge, dar în locul lor foştii locatari, viitorii proprietari, vor construi altele. Pentru că în locuinţele din imagini nu se poate sta de nicio culoare. Putem spune că actualii locatari au avut noroc, pentru că terenul este bun. Dovada că aşa este, e că în zonă au crescut nişte căsuţe frumuşele. Sperăm doar să nu se întâmple ca şi în cazul caselor vechi de pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, care au rămas adăpost de gunoi şi atât, apoi proprietarii le-au dărâmat şi acum au rămas terenuri vacante colectoare de gunoi.
Pe strada 1 Mai din Petroşani, primăria are câteva imobile care aparţin domeniului public. Unele locuite, altele, vai şi amar de structura lor. Cum nu se mai pot reabilita şi ocupă spaţiul degeaba, aceste imobile au fost propuse pentru demolare în… 2010. Dar încă nu s-a întâmplat nimic până acum. Iată de ce.
Vorbim de imobilele de la nr. 1 şi nr. 3, două locuinţe în stare avansată de degradare, aşa cum se poate observa şi din fotografii. Acestea au fost trecute din domeniul public în domeniul privat şi urmează a fi reabil