Personalul din sectorul bugetar va beneficia de o minivacanţă la începutul lunii mai, conform unui proiect de act normativ aprobat în şedinţa de ieri a Guvernului. Astfel, bugetarii vor avea în luna mai cinci zile libere, în intervalul 1-6 mai 2013.
Conform Codului Muncii, în luna mai 2013 sunt trei zile libere: 1 mai şi 5 şi 6 mai, respectiv prima şi a doua zi de Paşti. Deoarece prima zi a lunii va fi liberă cu ocazia sărbătoririi Zilei Muncii, următoarele două zile lucrătoare, de 2 şi 3, nu pică prea bine, ţinând cont că urmează zilele libere pentru Paşti. Prin urmare, Guvernul a stabilit ca cele două zile să fie nelucrătoare.
Aceasta nu este prima iniţiativă de acest fel a Guvernului, care a acordat personalului din sectorul bugetar o minivacanţă de 1 mai şi anul trecut, când ziua de 30 aprilie a fost declarată liberă, deoarece 1 mai, zi nelucrătoare, a picat marţi. Şi în perioada Sărbătorilor de Iarnă Executivul a luat astfel de decizii, fiind declarate libere zilele de 24 şi 31 decembrie 2012. În acest fel, bugetarii au beneficiat de nu mai puţin de cinci zile libere la sfârşitul anului.
Personalul din sectorul bugetar va beneficia de o minivacanţă la începutul lunii mai, conform unui proiect de act normativ aprobat în şedinţa de ieri a Guvernului. Astfel, bugetarii vor avea în luna mai cinci zile libere, în intervalul 1-6 mai 2013.
Conform Codului Muncii, în luna mai 2013 sunt trei zile libere: 1 mai şi 5 şi 6 mai, respectiv prima şi a doua zi de Paşti. Deoarece prima zi a lunii va fi liberă cu ocazia sărbătoririi Zilei Muncii, următoarele două zile lucrătoare, de 2 şi 3, nu pică prea bine, ţinând cont că urmează zilele libere pentru Paşti. Prin urmare, Guvernul a stabilit ca cele două zile să fie nelucrătoare.
Aceasta nu este prima iniţiativă de acest fel a Guvernului, care a acordat personalului din sectorul bugetar