Restituirea în natură până în 2016, urmată de despăgubiri, pe baza unui sistem de puncte, sunt soluţiile gândite de Executiv pentru a rezolva problema caselor şi terenurilor confiscate de comunişti
Guvernul condus de Victor Ponta îşi va angaja răspunderea în Parlament pe o lege privind restituirea proprietăţilor naţionalizate de regimul comunist.
Noul act normativ prevede trei etape ale rezolvării problemei: restituiri în natură pe plan local, restituiri în natură decise la Bucureşti şi despăgubiri. Executivul încearcă să evite noi condamnări ale României la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO), unde, în ultimii ani, ţara noastră a pierdut procese pe bandă rulantă.
CE CONŢINE PROIECTUL LUI PONTA
CEDO a solicitat României să stabilească, până la sfârşitul lunii aprilie 2013, un nou sistem de acordare a despăgubirilor.
Proiectul de lege va fi discutat, astăzi, în Guvern, după care va intra în analiza USL. Potrivit unor surse guvernamentale, proiectul prevede că, până la 1 ianuarie 2016, terenurile şi imobile se vor restitui în natură la nivel local. Pentru terenuri, restiturile se pot face şi pe alte amplasamente, dar în aceeaşi localitate.
Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP) a identificat mii de hectare de teren agricol şi intravilan, precum şi un număr semnificativ de imobile care ar putea fi folosite pentru despăgubiri. Terenurile retrocedate vor fi acordate de administraţiile locale sau de Agenţia Domeniilor Statului (ADS).
Dacă termenul de 1 ianuarie 2016 nu va fi respectat, ANRP va amenda autorităţile responsabile cu până la 500.000 de lei. În a doua etapă, solicitările foştilor proprietari care au rămas nerezolvate vor fi centralizate la Bucureşti, la ANRP. Aici se vor căuta soluţii tot pentru restituiri în natură – de exemplu, din patrimoniul ministerelor.
A treia etapă este