Comisia Europeană cere “o perspectivă clară şi un calendar” pentru aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, scrie astăzi publicaţia germană Die Welt, citând un purtător de cuvânt al comisarului european pentru Afaceri Interne, Cecilia Malmstrom.
Nu a fost o mostră de diplomaţie rafinată, însă mesajul a fost clar: cu câteva zile înaintea reuniunii de joi a miniştrilor de interne şi ai justiţiei din Uniunea Europeană, ministrul german de interne Hans-Peter Friedrich (CSU) a anunţat, în Der Spiegel, că va bloca deocamdată aderarea României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, comentează ziarul german Die Welt.
Un purtător de cuvânt al comisarului european pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, a criticat însă, pentru Die Welt, faptul că ministrul Friedrich nu a prezentat nicio perspectivă pentru cele două ţări. Comisia urmăreşte problema şi încurajează toate părţile să colaboreze pentru găsirea unei soluţii.
“O perspectivă clară şi un calendar pentru ambele state membre ar trebui să aibă prioritate”, susţine executivul european.
Primirea în zona Schengen, programată iniţial pentru 2011, se amână însă: miniştrii de interne din mai multe state, printre care Germania, ceruseră Comisiei Europene întărirea controlului frontierelor. De-abia după ce România şi Bulgaria vor avansa hotărât în combatarea corupţiei, poate fi avută în vedere o deschidere. Deocamdată însă, se consideră, de pildă, că se poate obţine prea uşor o viză pe piaţa neagră.
“Îmi fac griji în legătură cu situaţia statului de drept în România”, a declarat Manfred Weber (CSU), vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European. Weber şi-a exprimat înţelegerea faţă de poziţia lui Friedrich, pentru că “România rămâne statul în criză din Balcani”. Guvernul de la Bucureşti trebuie să prezinte progrese evidente, “altfel, poziţia Germaniei