* După un calm ce a urmat anunţului decesului preşedintelui Venezuelei, cotaţiile ţiţeiului au scăzut pe fondul avansului stocurilor din SUA
Pieţele petroliere au primit cu calm vestea morţii preşedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, analiştii arătând că acestea ar putea reacţiona abia după alegerea noului lider al ţării. În plus, piaţa de profil este bine aprovizionată, ceea ce influenţează dinamica preţului. Dacă în prima parte a zilei de ieri, preţul petrolului a consemnat scăderi nesemnificative, în cea de-a doua, declinul a devenit mai evident, dat fiind că Institutul American al Petrolului a anunţat creşterea stocurilor de profil din SUA, săptămâna trecută (+3,83 milioane de barili, la 381,4 milioane de barili).
Cotaţia petrolului West Texas Intermediate cu livrare în aprilie a scăzut cu 1,10 dolari (1,2%) la ora 10.39, la New York Mercantile Exchange, ajungând la 89,68 dolari/ baril. În ziua precedentă, la câteva ore după decesul lui Chavez, preţul ţiţeiului câştigase 70 de cenţi, încheind ziua cu 90,82 dolari barilul.
La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în aprilie a coborât cu 0,9%, la 110,63 dolari/baril. În ziua precedentă, cotaţia urcase cu 1,52 dolari, la 111,61 dolari/baril.
Hugo Chavez a încetat din viaţă în 5 martie, după doi ani de luptă cu cancerul, respectiv după 14 ani de mandat. Decesul lui Chavez a fost anunţat de vicepreşedintele Nicolas Maduro, care a subliniat: "Acum trebuie să fim mai uniţi ca oricând. Fără violenţă, fără ură!".
Guvernul de la Caracas a declarat şapte zile de doliu naţional, închizând toate şcolile şi universităţile până în 11 martie. În urma decesului lui Chavez, care a fost reales în octombrie anul trecut, vor fi organizate alegeri în 30 de zile.
"Problemele din Venezuela vor avea, în mod indubitabil, un impact asupra pieţei petroliere, însă este posibil ca