Sunt unele perioade ale zilei şi zone în care Bucureştii capătă vibraţia Parisului. Cele mai potrivite momente pentru astfel de nostalgii se întâlnesc mai ales pe înserat, imediat după crepuscul. Atunci, pe unele segmente din Calea Victoriei, poţi regăsi ambianţa eclectică de pe Boulevard des Batignolles şi, dacă avansezi spre Splai, fiind dispus să accepţi un mic efort de imaginaţie, poţi găsi rumoarea potolită şi spiritul boem al bistrourilor din Montparnasse. Într-una din serile primăvăratice ale lunii ianuarie, din grupurile care curgeau spre terasele din centrul vechi, timp de o jumătate de oră, se desprindea în dreptul Muzeului de Artă o facţiune destul de risipită, care a virat în linişte spre Palatul Ateneului, plasat într-un ecleraj de eveniment. De o vreme, Filarmonica organizează anual unul sau două concerte în care se acordă spaţiu deplin şi exclusiv pentru orga cea mare, unul dintre cele mai valoroase instrumente de acest tip şi, după afirmaţiile unor buni cunoscători, singura orgă Walcker care a păstrat structura şi ambitusul pe care i le-a creat realizatorul ei. Alta orgă identică, construită în 1925, răsună în Sala Albastră a Stadhuset din Stockholm înaintea fiecărei decernări a Premiilor Nobel. Însă acesteia, între timp, tractura originală i-a fost schimbată cu una asemănătoare orgilor contemporane lui J. S. Bach, pe când exemplarul pe care Ateneul bucureştean îl găzduieşte şi ocroteşte a rămas cu mecanica electropneumatică iniţială. Singura modificare practi­cată a fost înlocuirea pupitrului cu un altul mai mic şi mai vizibil, adaptat la cerinţele zilei. Strănepotul marelui constructor de astfel de dispozitive muzicale monumentale, cel care a restaurat acum câţiva ani şi orga de la Bucureşti, afirmă că mai există doar un instrument al lui Oscar Walcker rămas neschimbat, la Palacio Nacional din Barcelona. Acesta datează din anul 1929,