Undeva în viitor. Anul 2.069. La mai bine de jumătate de secol de timpurile noastre, după calendarul din Asia, există un popor mult mai sărac decât ceea ce vedem zi de zi prin satele şi oraşele Sucevei. Cu toate acestea, nimeni nu pare nefericit, iar oamenii nu aleargă ca nebunii după bani, cariere şi glorie. Este Nepal, ţara lui „biştare, biştare”, adică „încet, încet”, în traducere românească. Cam asta este starea de spirit a unui popor care trăieşte la poalele munţilor Himalaya, un loc unde certurile sunt aproape inexistente. Poate părea ciudat, mai ales că aici toată lumea este, aparent, într-o mişcare browniană, dar chiar aşa se întâmplă, nimeni nu se grăbeşte niciodată, indiferent de activitatea prestată.
Toilet Break
Infrastructura din Nepal este la pământ din toate punctele de vedere. Şoselele sunt aproape distruse, porţiunile de asfalt alternează cu zone cu pământ şi pietriş sau cu gropi serioase. Aşa se face că viteza de circulaţie este redusă, iar o maşină bună poate atinge maxim 40 km/h. Pentru că marcajele rutiere sunt aproape inexistente, iar curbele prin munţi sunt numeroase, claxonul este indispensabil. Depăşirile sunt frecvente, dar rar se produc accidente, şi asta pentru că cel ce vine din sens opus are timp să oprească şi să-i acorde prioritate grăbitului.
Un drum de 200 de km înseamnă cam şapte ore de mers cu „busul turistic”. Este acel autobuz în care au acces doar călătorii care plătesc un bilet ceva mai scump faţă de cursele regulate în care localnicii mai cară şi animale. Un astfel de drum are şi cel puţin două opriri, în cazul în care nimeni nu mai cere vreo haltă. Una din opriri este aşa numitul toilet break, în care pasagerii sunt invitaţi să-şi facă nevoile fiziologice într-un spaţiu betonat pentru a fi protejaţi de privirile curioşilor, în timp ce „chiuveta” este peste drum şi constă într-un izvor care cu