Convocaţi la Preşedinţie, cei trei lideri ai PLDM, PL şi PD nu au ajuns la o înţelegere. „Am discutat probleme organizatorice. Dialogul între cele trei formaţiuni va continua, iar când se va ajunge la o înţelegere, ne vom întâlni din nou. Fiecare are nevoie să mediteze şi să se consulte cu fracţiunile“, a declarat preşedintele Nicolae Timofti.
Totodată, şeful statului a spus că nu va ceda presiunilor.
„Se vehiculează prin presă diferite informaţii cu intenţia de a face presiuni asupra preşedintelui. Nu sunt omul care cedează presiunilor, având o practică mare de judecător. În presă se scrie când la comandă, când cu bună intenţie. Nu am cedat niciodată presiunilor şi nici nu voi ceda“, a mai spus şeful statului.
Întâlnirea a avut loc după ce, ieri, Guvernul Filat a picat, fiind demis cu votul a 54 de deputaţi (comunişti, democraţi, grupul socialiştilor şi neafiliaţii Mihai Godea şi Sergiu Sârbu).
Tot ieri, liderul liberalilor Mihai Ghimpu a dat de înţeles că şi rămânerea în funcţie a şefului statului Nicolae Timofti este pusă sub semnul întrebării, dacă se va lăsa influenţat de „umbra negră“.
„În cazul în care preşedintele va insista ca această criză să fie de lungă durată sau în cazul în care va semna decrete de eliberare din funcţiei a unor miniştri, voi cere demisia preşedintelui Republicii Moldova. L-am înaintat acum un an şi am spus că ni l-a trimis Dumnezeu. Dar necuratul l-a luat şi l-a pus sub dânsul“, a declarat Ghimpu.