Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE Oltenia se pregăteşte de secetă

Publicat in Impact in Gorj, joi 7 martie 2013 ·

CE Oltenia se pregăteşte pentru perioada de secetă. Aşa se face că, în ciuda timpurilor grele prin care trece, compania de stat investeşte în lucrări de modernizare şi reabilitare. La ora actuală, CE Rovinari vinde cel mai bine energia pe piaţă, motiv pentru care tratează lucrurile ca atare. Cum debitul Jiului scade simţitor pe timpul verii, conducerea CE Oltenia face încă de pe acum lucrări de reparaţii capitale la unul din turnurile de răcire. Surse din sistem au precizat că în realitate este vorba de o reparaţie capitală, la unul din turnurile de răcire, turn care de la darea în funcţiune în 1976 nu a fost modernizat niciodată. Mai mult decât atât, se pare că reparaţia la care a fost supus turnul de răcire are ca scop creşterea randamentului şi pregătirea pentru perioadele de secetă. Investiţia se ridică la aproximativ 100 miliarde lei vechi şi este asigurată de specialişti din afara CE Oltenia, ca urmare a faptului că în companie nu există personal calificat pe astfel de lucrări. În vara anului trecut, din cauza secetei, dar şi a faptului că Jiul era colmatat în mare parte, Complexul Energetic Rovinari era nevoit să recircule apa în turnurile de răcire pentru a o putea folosi.

CE Oltenia se pregăteşte pentru perioada de secetă. Aşa se face că, în ciuda timpurilor grele prin care trece, compania de stat investeşte în lucrări de modernizare şi reabilitare. La ora actuală, CE Rovinari vinde cel mai bine energia pe piaţă, motiv pentru care tratează lucrurile ca atare. Cum debitul Jiului scade simţitor pe timpul verii, conducerea CE Oltenia face încă de pe acum lucrări de reparaţii capitale la unul din turnurile de răcire. Surse din sistem au precizat că în realitate este vorba de o reparaţie capitală, la unul din turnurile de răcire, turn care de la darea în funcţiune în 1976 nu a fost modernizat niciodată. Mai mult decât atât, se pare că reparaţia la care

Articolul in Impact in Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Biden retrage Cuba de pe lista neagră a SUA a statelor care susţin terorismul

News.ro acum 3 ore
Preşedintele american în exerciţiu Joe Biden a retras Cuba de pe lista neagră a statelor care susţin terorismul cu scopul de a ”încuraja” negocieri sub egida Bisericii Catolice în vederea eliberării unui ”număr important” de deţinuţi politici pe ins

Kate Middleton spune că boala sa este în remisie. „Este o uşurare”

Mediafax acum 5 ore
„După cum ştiu toţi cei care au fost diagnosticaţi cu cancer, este nevoie de timp pentru a te adapta la o nouă normalitate. Eu mă bucur totuşi de anul care vine”, a scris Kate pe reţele de socializare. Middleton, care a împlinit vârsta de 40 de ani

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 9 ore
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Un tânăr de 26 de ani din Medgidia, oprit în trafic de poliţişti cu focuri de armă

Adevarul acum 3 ore
Agenţii de la Poliţia Rutieră din Medgidia nu l-au putut opri în trafic pe un tânăr de 26 de ani, suspectat că a furat o maşină, decât după ce au tras un foc de avertisment în aer.

Emisiunile zilei de miercuri, 15 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 9 ore
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

Trump anunţă înfiinţarea, în ziua învestirii sale, a unui fisc ”extern” specializat în colectarea taxelor vamale şi a ”tuturor veniturilor” SUA din străinătate. ”Vom începe să-i punem să plătească pe cei care fac bani pe spinarea noastră din comerţ”

News.ro acum 7 ore
Preşedintele ales Donald Trump - care vrea să-i taxeze mai puţin pe americani şi să crească în mod semnificativ taxele vamale - propune marţi înfiinţarea unui serviciu al Fiscului specializat în venituri bugetare din afara Statelor Unite, relatează

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 12 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Marius Tucă Show începe miercuri, 15 ianuarie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Dan Diaconescu

Cancan acum 5 ore
Invitatul zilei este Dan Diaconescu, jurnalist. Emisiunea poate fi urmărită pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

-2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

1°/5°
Iasi
acum

-6°
mie.

-6°/3°
joi

-1°/1°
vin.

1°/4°
sâm.

3°/5°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Cluj-Napoca
acum

-9°
mie.

-9°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

-5°
mie.

-5°/-0°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°
sâm.

-2°/3°