Unul dintre capii lumii interlope din Bucureşti a fost eliberat astăzi din Penitenciarul Bistriţa. Ştefan Dinu, alias Fane Căpăţână, a ispăşit doar jumătate din pedeapsă şi a fost eliberat condiţionat, în urma unei decizii luată de magistraţii bistriţeni, la propunerea comisiei de disciplină a Penitenciarului Bistriţa. Interlopul a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru înşelăciune.
Fane Căpăţână a fost arestat în septembrie 2009, de la domiciliul său, din localitatea ifoveană, Pantelimon. Potrivit anchetatorilor, la acea dată, Ştefan Dinu era acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi cea de înşelăciune şi falsificare de bani.
Potrivit Biroului de presă al Poliţiei Române, este vorba de operaţiunea "Logan", în care două persoane erau cercetate pentru falsificare şi plasare de monedă contrafăcută, înşelăciune, asumare de calităţi oficiale şi furt calificat. În urma procesului, Fane Căpăţână a fost condamnat la 7 ani de închisoare cu executare. În decembrie anul trecut a fost transferat la Penitenciarul Bistriţa. Magistraţii de la Judecătoria Bistriţa au decis eliberarea sa, după doar 3 ani şi 4 luni de încarcerare, pentru bună purtare.
În aprilie 2003, Fane Căpăţână a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru acuzaţii de furt de maşini, tâlhărie şi vătămare corporală. Totodată, interlopul mai are o condamnare de şapte ani şi jumătate pentru înjunghierea, în 1997, a fotbalistului Laurenţiu Lică,