Chiar dacă nu a apucat să antreneze decât trei sezoane pe Areni, Marin Barbu rămâne fără-ndoială una dintre figurile marcante ale fotbalului sucevean. A fost sufletul marii echipe a Forestei, formaţie care, avându-l pe Barbu pe banca tehnică, a înregistrat cel mai surprinzător rezultat din istoria fotbalului românesc, un neverosimil 5-4 pe terenul campioanei Dinamo, după ce în minutul 60 „câinii roşii” conduceau cu un liniştitor 4-0. Interviul de mai jos prezintă, în stilul direct şi efervescent al interlocutorului, întâmplări mai puţin ştiute din cariera de jucător şi antrenor a lui „Magiun”.
A fost coechipier cu Iordănescu, Sameş sau T. Stoica
-Puţină lume ştie că sunteţi un produs 100% al clubului Steaua Bucureşti, echipă pentru care aţi evoluat la toate categoriile de vârstă, începând de la copii şi juniori şi mai apoi la tineret şi seniori.
- Nu mulţi fotbalişti se pot lăuda cu acest lucru, poate doar un Iordănescu, Sameş, Ştefănescu sau Ad. Ionescu. Pe timpul ăla existau la Steaua două centre puternice de copii şi juniori în două locaţii diferite, unul în Ghencea şi altul la stadionul „23 August”, în cealaltă parte a Bucureştiului. Ca urmare a acestui fapt, în anii 70-80 Steaua producea jucători pe bandă rulantă, primele două eşaloane fiind pline de fotbalişti formaţi la cele două centre. Steaua m-a format ca fotbalist şi ca om, acolo am învăţat cu adevărat ce sunt ordinea şi disciplina. În plus, am avut şansa să evoluez alături de nume de legendă ale fotbalului românesc, precum Iordănescu, Sameş, Iordache, T. Stoica, Balint, Fl. Marin sau Anghelini.
- După despărţirea de Steaua, în anul 1983 aţi ajuns la FC Olt, formaţie aflată în sfera de influenţă a familiei Ceauşescu.
- La Scorniceşti era ca-n Vestul sălbatic, ne ţinea antrenorul Florin Halagian în cantonament toată săptămâna. O singură zi liberă aveam în acest ră
