Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Clasa a IX-a rămâne la liceu

Publicat in Ziarul de Roman, miercuri 6 martie 2013 ·

Camera Deputaților a modificat Legea Educației prin ordonanță de urgență, astfel încât prevederea referitoare la gimnaziul de cinci ani nu mai este valabilă.

Clasa a IX-a va rămâne în continuare la liceu. Camera Deputaților a adoptat, marți, cu 223 de voturi pentru, 90 de voturi împotrivă și 5 abțineri, OUG 92/2012 privind unele măsuri în domeniul învățământului, stabilind, între altele, revenirea clasei a IX-a la liceu. Parlamentarii au schimbat, cu această ocazie, o prevedere din vechea Lege a Educației, care urma să ducă la trecerea clasei a IX-a la gimnaziu. Măsura din Legea Educației i-ar fi afectat pe elevii care se află acum în clasa a V-a, iar în 2016 ar fi studiat în clasa a IX-a. “Sunt lucruri care perturbă sistemul, iar una dintre măsuri, care nu este în Ordonanța 92 (privind luarea unor măsuri în domeniul învățământului și cercetării – n.red.), este problema clasei a IX-a. Dacă ar fi mutată la școlile generale, am avea cu 25% mai puține spații în licee, iar în gimnaziu am avea o supraaglomerare. S-ar repeta ceea ce s-a întâmplat cu clasa pregătitoare”, a declarat Ministrul Educației, Remus Pricopie. Modificarea s-a făcut prin multe amendamente la Ordonanța 92.

“Din punctul meu de vedere, atât ca profesor de liceu, cât și ca inspector general adjunct, menținerea clasei a IX-a la liceu este o măsură potrivită pentru că, cel puțin deocamdată, nu suntem pregătiți pentru schimbare. Este vorba atât de problema spațiului la școlile generale, cât și de problema încadrării cu personal didactic care să predea la gimnaziu”, a spus inspectorul școlar general adjunct Gabriela Banu.

Inițiativa ministrului Educației este susținută și de sindicatele din învățământ. “Noi considerăm că este o măsură corectă, în acord cu ceea ce am constatat și noi din consultările cu profesorii, cu părinții. După clasa a IX-a, elevii vor putea opta, ca și ac

Articolul in Ziarul de Roman >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, va fi readus în România. Autoritățile de la Atena au admis predarea sa

Ziare.com acum 54 minute
Fostul parlamentar Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, urmează să fie adus vineri în ţară după ce autorităţile judiciare din Grecia au admis definitiv c

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 3 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 2 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum o ora
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 3 ore
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum o ora
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

Ambulanţă implicată într-un accident grav pe DN 2, în Vrancea: două victime sunt inconştiente

Mediafax acum o ora
Un accident grav a avut loc vineri dimineaţa pe DN2 E85, în Adjud, judeţul Vrancea, între o ambulanţă privată în care se afla un pacient şi o maşină. Au fost implicate şase persoane, patru fiind rănite, din care două sunt încarcerate, inconştiente.

Patru previziuni privind inteligenţa artificială în 2025. Unde va ajunge tehnologia care a cucerit lumea?

Mediafax acum 47 minute
În 2024, nu a existat nimic nou în domeniul inteligenţei artificiale care să egaleze şocul produs de apariţia şi utilizarea ChatGPT, însă îmbunătăţirile pe bandă rulantă ale tehnologiei care a stat la baza succesului OpenAi, au făcut ca domeniul AI

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina. „Noi nu suntem împotrivă”

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Putin consideră această propunere acceptabilă.

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 4 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°