Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Colegiul Moise Nicoară are şanse să rămână cu o clasă în plus, datorită proiectului în care este implicat

Publicat in Glasul Aradului, joi 7 martie 2013 ·

În cursul zilei de ieri, conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Arad, re­prezentată prin inspectorul şcolar general şi inspectorii şcolari general adjuncţi, a participat la o întâlnire la Colegiul Naţional Moise Nicoară Arad, răspunzând astfel solicitărilor unităţii şcolare în vederea unui dialog cu consiliul profesoral, elevii, părinţii şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ, pe fondul discuţiilor apărute în contextul reducerii unei clase a IX a, filieră teoretică, din proiectul planului de şcolarizare propus de unitatea şcolară.

În cadrul discuţiilor, conducerea ISJ Arad a evidenţiat faptul că din propunerile unităţilor şcolare, privind planul de şcolarizare pe anul şcolar 2013 -2014, s-a identificat o solicitare mai mare din partea şcolilor pentru învăţământul teoretic, aproximativ 46%, în condiţiile în care învăţământul profesional şi tehnic ar trebui să depăşească procentul de 60%.

În acest context, ISJ Arad a adus din nou în discuţie nevoia de echilibru privind ponderea învăţământului teoretic şi cel tehnologic, prin raportarea la ţintele strategice pe domenii profesionale din Planul local de acţiune şi din standardele europene de referinţă.

De asemenea, s-a făcut din nou referire la faptul că această unitate şcolară nu a fost singura de la care s-a redus o clasă a IX a.

Liderul Sindicatului Democratic din Învăţământ, Dănuţ Ieneşescu, a declarat că „în cele din urmă situaţia se va rezolva, având în vedere că şcoala este implicată într-un proiect european, în care condiţia este ca şcoala să aibă un număr total de 35 de clase. În cazul în care clasa nu va fi aprobată, proiectul de reabilitare al şcolii era în pericol. Conducerea ISJ Arad a dat asigurări că situaţia va fi rezolvată“.

Referitor la motivaţia formulată de Colegiului Naţional Moise Nicoară, privind îndeplinirea indicatorilor stipulaţi în proiectul de reabi

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 41 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

O nouă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler, atacată la CCR de Nicușor Dan: Sunt încălcate principii constituţionale / Ce prevede actul normativ

HotNews acum 23 minute
Preşedintele Nicuşor Dan a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu modificări la legea privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „ra

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 36 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 35 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului - Interzicerea centralelor de apartament de către UE este un fake news

Ziua Constanta acum 20 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informațiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, precizând că nu există o decizie la nivel european p

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 5 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 3 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°