Campania de strângere de fonduri pentru Lidia Drăghescu, fetița bolnavă de cancer, a ajuns la final! Am trecut linia de sosire împreună și am realizat cu toții că dorința de a face bine are puterea de a uni într-un singur scop chiar și mii de oameni. Seara de luni, 4 martie, a fost una care ne-a reamintit tuturor că încă mai există speranță și oameni adevărați. În urma celor două evenimente cu scop caritabil-meciul demonstrativ de baschet dintre echipa Colegiului Național „Tudor Vladimirescu” (CNTV) și Energia Rovinari și meciul de fotbal dintre Pandurii și FC Vaslui-s-au strâns 19.100 lei, bani care au fost virați în contul Lidiei Drăghescu.
Mii de târgujieni au arătat, luni seara, că generozitatea, umanitatea, compasiunea și implicarea nu au dispărut. Au arătat că dorința de a face bine are puteri inimaginabile. Datorită celor care au cumpărat bilete și celor care au donat diverse sume de bani în timpul meciului demonstrativ de baschet de la Sala Sporturilor, dar și grație spectatorilor-suporteri ai echipei de fotbal Pandurii Târgu-Jiu, luni seara s-a strâns suma de 19.100 lei (la meciul de baschet de la Sala Sporturilor, în urma vânzării biletelor și a donațiilor s-au strâns 12.300, iar în urma colectei de pe Stadionul Municipal s-a adunat suma de 6.800 lei – n.red.), bani care au ajuns la familia Lidiei Drăghescu, micuța bolnavă de cancer. Campania umanitară de strângere de fonduri inițiată de Gorj Domino și căreia i s-au alăturat elevii clasei a X-a A din cadrul CNTV, îndrumați de profesorii Elena Roată și Bogdan Rădulea, a ajuns la final. Nu am fi reușit fără acești elevi minunați, fără sprijinul oamenilor de bine, al autorităților locale și județene, al Inspectoratului Județean de Jandarmi Gorj, fără Pandurii Târgu-Jiu, Energia Rovinari și Asociația de Oncologie „Sfânta Ana”, care ne-a adus la cunoștință povestea Lidiei. Mulțumim tuturor!