Otomanii asediază pentru prima dată insula Rhodos în 1480, în timpul lui Mehmet al II-lea. Cavalerii Ioaniţi, care conduceau insula grecească de la sfârşitul secolului al XIII-lea, după pierderea Accrei, au reuşit atunci să facă faţă armatei otomane, dar ştiau că această victorie nu poate fi decât una temporară.
42 de ani mai târziu, în timpul lui Suleyman Magnificul, otomanii se vor întoarce şi îi vor goni definitiv pe Cavalerii Ioaniţi de pe insulă.
Era de aşteptat ca Imperiul Otoman să acorde o atenţie deosebită insulei Rhodos, aceasta fiind foarte importantă din punct de vedere strategic pentru controlul Mediteranei Estice. În plus, prezenţa ordinului cavaleresc creştin pe această insulă, aflată în imediata apropiere a coastelor anatoliene, nu putea fi decât o piedică în calea expansiunii otomane.
Mehmet al II-lea, cel mai important sultan din secolul al XV-lea, a încercat să cucerească insula în 1480, dar nu a reuşit. Moartea acestuia, din 1481, precum şi problemele ridicate de succesiune i-au împiedicat pe otomani să organizeze un alt atac, dând astfel timp ioaniţilor să-şi consolideze sistemul de apărare.
După atacul din 1480 şi cutremurul devastator din 1481, ioaniţii au investit foarte mult în refacerea şi întârirea zidurilor de apărare, făcându-le mult mai rezistente în faţa artileriei otomane. Aceste eforturi de fortificare dovedesc faptul că ioaniţii au ştiut că otomanii nu vor renunţa la ideea cuceririi insule. În 1521, noul Mare Maestru al Ordinului, Philippe Villiers de L'Isle-Adam, a ordonat continuarea operelor de consolidare a sistemului defensiv şi, simţind că ameninţarea otomană se apropie, a făcut apel la cavalerii ordinului aflaţi în alte părţi ale Europei să vină să contribuie la apărarea insulei.
Citeşte continuarea pe historia.ro
