Iniţiativa este formulată într-o interpelare adresată ministrului Justiţiei şi este argumentată de faptul că cetăţenii trebuie să parcurgă peste 100 de kilometri, până la Judecătoria Medgidia, pentru a-şi rezolva problemele juridice
Este cunoscut interesul pe care deputatul P.S.D. de Constanţa, Ileana Cristina Dumitrache, îl are faţă de locuitorii din colegiul său. În mandatul trecut a avut mai multe proiecte pentru cetăţenii din Colegiul uninominal nr. 3 Constanţa, acolo unde a fost aleasă parlamentar în anul 2008: susţinerea unui sistem educaţional performant, programe pentru Centrala Nucleară de la Cernavodă, iar unul dintre cele mai importante dintre ele se referă la susţinerea acordată redeschiderii Spitalului din oraşul Băneasa. În această zonă, sute de cetăţeni beneficiază, de anul trecut, de un sistem de sănătate modern, cabinetele fiind dotate cu aparatură corespunzătoare.
Lansată recent, o altă iniţiativă a parlamentarului constănţean vine să completeze lista proiectelor destinate zonei Băneasa, mai precis o judecătorie, pentru ca cetăţenii să nu mai fie nevoiţi să parcurgă peste 100 de kilometri, pentru a ajunge la Judecătoria Medgidia, pentru orice problemă de natură juridică. Astfel, marţi, 5 martie, Cristina Dumitrache i-a adresat ministrului Justiţiei, Mona Pivniceru, o interpelare prin care îi solicită înfiinţarea, la Băneasa, a Judecătoriei Teritoriale. „Zona de sud-vest a judeţului Constanţa, care cuprinde localităţile Deleni, Ostrov, Adamclisi, Ion Corvin, Aliman, Dobromir, Lipniţa, Oltina, Băneasa – care a devenit oraş, potrivit L. 38/2004 –, cu o populaţie de peste 30.000 de locuitori, este arondată, din punct de vedere juridic, Judecătoriei Medgidia. Aceste localităţi se găsesc la o distanţă de la 30 la 120 de kilometri depărtare de municipiul Constanţa sau de cea mai apropiată instanţă judecătorească, respectiv Medgidia. De cele