Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la angajãri la Primãrie, spital si alte institutii din Bârlad

Publicat in Vremea Noua, joi 7 martie 2013 ·

Comisia de muncã din Senat, în sedintã comunã cu cea de buget, au adoptat, marti, 5 martie, un amendament propus de senatorul PSD Liviu Pop prin care sunt deblocate posturile bugetare din toate domeniile, însã actul normativ mai are nevoie de votul plenului si al Camerei Deputatilor. Senatorii au decis sã dea liber la angajãrile din sistemul bugetar, anulând prevederea care spunea cã se poate angaja o singurã persoanã, dacã pleacã alte sapte din sistem. Reprezentantii ministerelor au anuntat cã este vorba de 209.000 posturi vacante care sunt blocate, iar dacã acestea s-ar ocupa, efortul bugetar ar însemna sapte miliarde de lei pe an. La Bârlad, primarul Constantin Constantinescu a precizat cã are în vedere sã mai angajeze la primãrie 6-7 persoane, pe posturi strict urgente. “Minimal avem nevoie de vreo 55 de persoane dar nu voi face abuz pentru cã nu sunt bani la buget. Doar 6-7 posturi se vor debloca, cele stringente. Voi fi rezervat cu angajãrile – ele vor fi fãcute doar acolo unde este strict necesar”, a spus primarul Bârladului. Si la Spitalul de Urgentã din Bârlad aceastã decizie este beneficã, deoarece în aceastã lunã deja s-au scos la concurs vreo 8 – 9 posturi de asistent medical, infirmier si îngrijitor. “Urmeazã sã aducem medici, sã vedem cine vrea sã vinã. Oricum angajãrile se vor face una la unu adicã doar cei care ies la pensie vor fi înlocuiti, vor fi fãcute angajãri pentru posturile lor, în rest, chiar dacã am vrea nu avem bani la buget”, a spus medicul Viorel Petcu, managerul spitalului bârlãdean. Legea încã nu este aplicabilã. Este nevoie ca si Camera Deputatilor sã fie de acord cu aceastã modificare, iar apoi Traian Bãsescu sã o promulge pentru a se putea aplica. Ceea ce s-ar putea sã fie o problemã, deoarece acest amendament, care deblocheazã 209.000 de posturi bugetare, contravine acordului încheiat de guvern cu FMI.

Comisia de muncã din

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 47 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

METEO Cod galben de inundaţii şi viituri pe râuri din mai multe judeţe, până la miezul nopţii

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenţionare de cod galben, valabilă, miercuri, pentru mai multe judeţe din ţară, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi p

BNS: Efectul liberalizării preţurilor la energie şi al creşterii TVA va ridica rata inflaţiei la 10%, ceea ce va eroda semnificativ puterea de cumpărare a veniturilor populaţiei / Preţul la energie se va majora până la al şaptelea cel mai mare din UE

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Blocul Naţional Sindical publică, miercuri, studiul ”Creşterea costului vieţii şi sărăcia energetică în contextul (re)liberalizării pieţei energiei în România”, în care arată că efectul cumulat al li

Schimbări majore în asigurările de sănătate: cine mai beneficiază de servicii medicale fără plata CASS din 1 septembrie

Adevarul acum 2 ore
De la 1 septembrie 2025, doar anumite categorii de persoane vor mai beneficia de asigurare medicală fără plata contribuției la sănătate (CASS).

Pasajul Bucur – Obor, Pasajul Lujerului și Podul Băneasa vor intra în reparații capitale. „Reprezintă un pericol real pentru siguranța circulației”

HotNews acum o ora
Consolidarea celor trei obiective este esenţială atât pentru siguranţa celor care tranzitează aceste zone, cât şi pentru fluidizarea traficului şi îmbunătăţirea mobilităţii urban, a anunțat, miercuri dimineață, primarul general interimar al Capitale

Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva Gretei Thunberg / Ar putea avea legătură cu participarea ei la marşul Budapest Pride

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţia ungară a deschis un dosar penal împotriva activistei suedeze Greta Thunberg, aparent pentru participarea acesteia, la 28 iunie, la marşul Budapest Pride, care a avut loc în ciuda unei interdi

ANRE: Companiile care cumpără ENERGIE electrică acum, cu livrare în viitor, sunt obligate să plătească un avans

Gandul acum o ora
Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) introduce un mecanism de protecţie împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piaţa energiei: contractarea de energie electrică fără intenţie reală de achiziţie, a t

Pericol de inundații în județul Botoșani. Hidrologii au emis Cod Galben

Botosani News acum o ora
Hidrologii au anunțat că există risc de inundații pe râul Jijia și afluenții acestuia și au instruit Cod galben, miercuri, între orele 12:00 – 24:00. Fenomenele prognozate sunt „scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râu

„România risca un curs la 6 lei euro și șomaj la 30-40%”. Avertismentul unui vicepremier

HotNews acum 3 ore
România risca să ajungă într-o situație de criză economică similară Greciei din 2010, cu un „curs la 6 lei” și „șomaj de 30%”, dacă guvernul nu ar fi adoptat rapid, până pe 8 iulie, pachetul de măsuri fiscale, a declarat vicepremierul Dragoș Anastas

Drift lângă stele: Etapa a treia a Campionatului Național revine pe timp de noapte la Transilvania Motor Ring

Gandul acum o ora
După succesul răsunător din luna iunie, când aproape 5.000 de spectatori au urmărit spectacolul de drift sub luminile nocturne, Campionatul Național revine cu o nouă rundă pe timp de noapte, care va avea loc la finalul acestei săptămâni, pe circuitu

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/35°
joi

18°/31°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/32°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/29°
joi

17°/29°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
Constanta
acum

33°
mie.

21°/37°
joi

19°/25°
vin.

18°/25°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/33°
joi

14°/23°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/26°
Timisoara
acum

26°
mie.

20°/28°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

17°/33°