Prim-vicepreşedintele PDL Cezar Preda a declarat, miercuri, că plecarea lui Mihai Stănişoară "este fără comentarii" şi a arătat că nu înţelege atitudinea acestuia, arătând că Stănişoară a "beneficiat din partea PDL de toate funcţiile posibile", inclusiv cea de ministru.
Cezar Preda a spus că Mihai Stănişoară nu a avut niciodată o nemulţumire pe care să o transmită conducerii PDL.
"Este pur şi simplu fără comentarii! Un om care a beneficiat din partea PDL de toate funcţiile posibile, inclusiv ministru, şef de comisie, lider de grup, are o asemenea atitudine! Nu se comentează, lumea analizează ce putea să determine un om să facă asemenea gest. Nu a avut niciodată nemulţumiri pe care să ni le transmită", a precizat Cezar Preda pentru Mediafax.
Mihai Stănişoară şi-a dat demisia miercuri din PDL şi a trecut la PNL. "Sunt un om care nu se uită cu mânie în trecut, ci priveşte cu speranţă în viitor. Am luat decizia de a veni alături de PNL într-un moment în care PNL are multe responsabilităţi şi mult de muncă. Mie nu mi-a fost niciodată frică de muncă. Intru în PNL asigurându-i pe colegii mei că voi fi un partener onest, sincer, corect, loial şi performant", a spus Stănişoară, care a făcut anunţul într-o conferinţă de presă, alături de liderul liberalilor, Crin Antonescu.
Mihai Stănişoară era prim-vicepreşedinte PDL, lider al grupului deputaţilor democrat-liberali şi preşedintele organizaţiei judeţene Mehedinţi a PDL.
În perioada 2007 - 2008, Stănişoară a fost consilier prezidenţial pentru securitate naţională, iar ulterior, până în octombrie 2009, a fost ministru al Apărării.
PDL a aflat de la TV că Stănişoară a plecat din partid. "Trebuia să fie bărbat şi să ne spună"