Pompierii din Adjud s-au deplasat în localitatea Orbeni, judeţul Bacău, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu. Apelul la 112 a fost primit la ora 4.40 şi pentru că Adjudul este aproape de această localitate, au mers la intervenţie pompierii de aici. Când au ajuns la faţa locului, pompierii au constatat că flăcările cuprinseseră un solar, confecţionat din lemn şi acoperit cu folie de plastic, pe o suprafaţă de 60 metri pătraţi şi răsadurile din interiorul acestuia.
Incendiul, provocat cel mai probabil de jar căzut din sistemele de încălzit, a fost lichidat în limitele găsite, împiedicându-se propagarea flăcărilor şi la casa de locuit şi alte anexe gospodăreşti amplasate în apropiere. „Pentru a se evita astfel de situaţii, în care viaţa şi bunurile cetăţenilor sunt puse în primejdie din cauza exploatării necorespunzătoare a sistemelor de încălzire, intens utilizate în această perioadă, atragem atenţia asupra respectării normelor specifice de apărare împotriva incendiilor. Astfel, este interzisă utilizarea instalaţiilor de încălzire cu defecţiuni sau improvizaţii şi lăsarea lor în funcţiune nesupravegheate. Amplasaţi în faţa sobelor cu lemne o cutie metalică sau o bucată de tablă, care va asigura protecţia faţă de căderea accidentală, direct pe podea, a lemnelor aprinse sau a jarului, ce ar putea determina incendierea materialelor combustibile cu care acestea ar veni în contact. Respectaţi distanţele de protecţie dintre sobe şi materialele combustibile. Se interzice folosirea sobelor cu uşiţele defecte ori care nu se închid. Jăratecul şi cenuşa se vor depozita în gropi special amenajate, iar în condiţii de vânt se vor stinge cu apă”, a transmis locotenent Cristina Duţă, din cadrul ISU Vrancea.
Pompierii din Adjud s-au deplasat în localitatea Orbeni, judeţul Bacău, miercuri dimineaţă, pentru a stinge un incendiu. Apelul la 112 a