Scris de Călin Corpaş - Preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, întârzie să le transfere atribuţii vicepreşedinţilor Mang şi Kiss.
Deşi de la schimbarea conducerii Consiliului Judeţean a trecut deja o vară şi-o iarnă, lucrurile par departe de a fi aşezate la Judeţ. E şi greu ca lucrurile să se pornească, dat fiind faptul că cei trei şefi politici nu reuşesc să se înţeleagă între ei. Cercul sensibilităţilor dintre Popa, Kiss şi Mang porneşte şi se închide în acelaşi loc: este vorba despre atribuţiile pe care ar trebui să şi le împartă cei trei în cadrul Executivului Consiliului Judeţean.
De când este preşedinte, Cornel Popa nu şi-a făcut timp să le delege atribuţii şi celor doi vicepreşedinţi ai CJ, Ioan Mang (PSD) şi Alexandru Kiss (UDMR). După ce fusese preşedinte cu puteri depline vreme de patru ani şi a avut parte, ulterior, de o coabitare plină de asperităţi cu fostul preşedinte, Radu Ţîrle, Kiss s-a trezit acum că este un vicepreşedinte mai degrabă decorativ, la Consiliul Judeţean. Ioan Mang este într-o situaţie similară lui Kiss, din perspectiva puterii executive pe care o are în sânul aparatului CJ. Desigur, fiind preşedinţi de partid, Mang şi Kiss au putere politică, însă Cornel Popa îi ţine în şah la Consiliul Judeţean. Semn că încrederea nu este prea mare între cei trei.
Liderul Opoziţiei din plenul CJ Bihor, Ionel Avrigeanu, a deschis problema în public, cu ocazia ultimei şedinţe a Consiliului Judeţean. Însă preşedintele Popa i-a transmis că aspectele acestea ţin de „bucătăria internă”. © Ionel Avrigeanu
Abia în ultima zi a lunii februarie, Consiliul Judeţean şi-a adoptat regulamentul propriu de organizare şi funcţionare (ROF). Liderul grupului consilierilor judeţeni ai PDL, Ionel Avrigeanu, a avut mai multe observaţii legate de regulament. Consilierul judeţean a remarcat, printre altele, faptul că în regulament se arată că cei doi vicepreş