Lidia, 8 ani, verdict de condamnare la moarte: cancer. Moartea nu e a celor ce mor, ci a celor ce rămân, fiindcă de cei ce mor se ocupă exclusiv Dumnezeu. De noi, cei ce rămânem, se ocupă de cele mai multe ori dracul.
Disperarea părinţilor acestei copile i-a obligat să creadă în minuni. Aveau nevoie de bani pentru începerea unui tratament fără certitudini. Dar de unde bani? Banii sunt concentraţi, fie că vorbim de nivel macro, fie că e vorba de nivel micro, doar în mâinile celor care ştiu să ia, nu să dea. Am început o campanie de presă. În sinea noastră, fiecare în parte era sceptic că se va strânge suma necesară. Două au fost momentele care au umplut de speranţă această acţiune. Primul, când un pensionar de 64 de ani, pe nume Cămin Vasile, bolnav de cancer în fază avansată, a venit la redacţie şi a donat 200 de lei dintr-o pensie de doar 600 lei. „Şi eu aş avea nevoie de bani, dar… eu mă duc. Măcar pentru această fetiţă să se strângă bani”. Tulburător, nu? Mă încăpăţânez să cred că tocmai pentru acest gest, ‘nea Vasile nu se va duce. Mai avem nevoie de el pe aici ca model şi vreau să cred că Dumnezeu ni-l va lăsa spre învăţătură nouă. Ce vremuri şi în ce ţară trăim: trebuie să moară unii pentru a avea şansă alţii! Cel de-al doilea gest a fost al lui Viorel David. Simpla rostire a acestui nume ar fi suficientă şi totuşi nu e. Cât de ignoranţi suntem cu valorile pe care încă le mai avem! Eu nu cunosc ca pe aceste meleaguri să mai existe un alt om cu o capacitate asemănătoare lui David. Am avea nevoie de el să fie, dacă s-ar putea, în acelaşi timp şi primar, şi preşedinte al Consiliului Judeţean. Nu el are nevoie de noi, ci noi avem nevoie de el, pentru că în astfel de vremuri grele, cumplit de grele, e nevoie de oameni mari. Nu avem altul în afară de el şi cu toate astea nu facem nimic. Dacă cineva ar fi putut cuantifica sumele pe care le-a donat de-
