Sindicatul de la Feral a scos din nou oamenii în stradă, pe platoul din faţa Consiliului Judeţean, circa 150 de metalurgişti solicitând autorităţilor judeţului implicare pentru salvarea locurilor de muncă. Combinatul industrial din Dealul Taberei a oprit producţia de mai multă vreme, în prezent fiind în curs procedura de disponibilizare a circa 300 de salariaţi. Cauza închiderii Feral este arhicunoscută, inclusiv la nivel guvernamental, de-a lungul întreruperilor repetate a producţiei la cuptoare: preţul curentului electric insuportabil pentru a nu funcţiona în pierdere. De această dată, sindicaliştii nu s-au mai plâns de preţul curentului, ci de certificatele verzi, taxele de cogenerare, tarifele reglementate, care, toate la un loc atârnă mai greu decât preţul în sine al energiei, la decizia de închidere a combinatului.
Cu revendicările la prefect
O delegaţie a sindicaliştilor condusă de Cornel Blaja a fost primită de prefectul Cornel Simion şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vasile Strat, la discuţii în sediul Consiliului Judeţean, despre situaţia extrem de critică de la Feral şi ce-i de făcut pentru deblocare. Oficialii nu sunt la prima întâlnire cu sindicaliştii de la Feral, cunosc foarte bine situaţia de acolo, au şi fost împreună la Bucureşti de mai multe ori, însă de schimbat în bine, nu s-a schimbat nimic. Sindicaliştii s-au plâns autorităţilor că de această dată nu atât preţul energiei electrice îi lasă fără locuri de muncă, cât taxele adiacente. Printre revendicările lor ei au cerut · eliminarea certificatelor verzi pentru marii consumatori · eliminarea taxei de cogenerare pentru marii consumatori · reducerea tarifelor reglementate care se adaugă la preţul energiei electrice pentru marii consumatori, taxe şi tarife, adăugate la preţul energiei, majorate din ianuarie 2013. Revendicări care au fost înaintate şi primului mini