Datele provizorii prezentate de INS referitoare la evoluţia de anul trecut al PIB-ului României comparativ cu 2011, care ar fi crescut cu 0,3%, la 587,4 miliarde lei, după ce anunţase în prealabil o majorare de 0,2% şi succesul unei emisiuni de obligaţiuni în euro, au asigurat stabilitate leului faţă de euro, în timp ce alte monede din regiune se depreciau. Cursul euro a crescut de la 4,3612 la 4,3615 lei, pe o piaţă în care deschiderea s-a realizat în apropierea pragului de 4,36 lei, în scădere cu circa jumătate de ban faţă de închiderea de marţi. Vânzările de valută au coborât euro până la un minim de 4,3530 lei, după care cotaţiile au revenit peste nivelul de 4,36. După anunţarea cursului de către BNR, euro se situa la 4,3560 – 4,3590 lei. O stabilitate asemănătoare înregistra şi cursul dolarului, care cobora de la 3,3478 la 3,3474 lei. Cea mai „agitată” evoluţie o avea francul elveţian care scădea de la 3,5538 la 3,5425 lei, după ce a coborât faţă de euro peste pragul de 1,23 unităţi. Reamintim că din septembrie 2011, politica Băncii Elveţiei este aceea de a nu permite o întărire a francului peste nivelul de 1,20 unităţi/euro. Pentru scadenţa de săptămâna viitoare, euro se tranzacţiona la Sibiu la 4,3750 – 4,38 lei. Evoluţia calmă a leului se datorează şi faptului că finanţele au reuşit ieri să se împrumute, de la băncile locale, pentru o scadenţă de 3 ani, cu 502,5 milioane euro, de 3,3 ori mai mult decât era programat, iar randamentul mediu a scăzut la 3,14%, cel mai mic din istorie, după ce în octombrie trecut, acesta a fost de 3,76%. După ce s-a întărit la 4,122 zloţi, moneda poloneză cobora faţă de cea europeană la 4,164 zloţi. Moneda maghiară continuă să testeze pragul de 300 forinţi, ieri tranzacţionându-se la 298,1 – 299,60. Perechea euro/dolar era stabilă, ea fluctuând între 1,3025 şi 1,3069 dolari, pieţele fiind foarte prudente înainte de întâlnire