Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei actori ai Teatrului Maghiar de Stat Cluj nominalizați la premiul UNITER

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 6 martie 2013 ·

Trei actori din distribuţia spectacolului Hedda Gabler, montat de Andrei Şerban au fost nominalizaţi la premiile Uniunii Teatrale din România.

Imola Kézdi a fost nominalizată la Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal pentru rolul titular, Enikő Györgyjakab la cel pentru Cea mai bună actriţă în rol secundar pentru personajul Doamna Elvsted, iar András Hatházi la premiul pentru Cel mai bun actor în rol secundar pentru Judecătorul Brack.

Enikő Györgyjakab este nominalizată pentru prima oară la un premiu UNITER. Imola Kézdi a câştigat Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal în anul 2002 pentru rolul Lea din spectacolul montat de David Zinder cu titlul Flacăra albă, flacăra neagră (Dybuk). Ea a mai fost nominalizată de două ori: Cea mai bună actriţă în anul 2005 pentru rolul Marie din spectacolul Woyzeck (regia: Mihai Măniuțiu) și Cea mai bună actriţă în rol principal în anul 2008 pentru rolul Maşa din Trei surori (regia: Gábor Tompa).

András Hatházi a câştigat premiul pentru Cel mai bun actor în rol principal, în anul 2007, pentru rolul titular din spectacolul Unchiul Vania (regia: Andrei Şerban). A mai fost nominalizat de trei ori:

Cel mai bun actor în rol secundar în anul 2005 pentru rolurile Tamburul, Nebunul din spectacolul Woyzeck de Georg Büchner în regia lui Mihai Măniuţiu, Cel mai bun actor în rol principal în anul 2006, pentru rolul Tinker din spectacolul Purificarea de Sarah Kane, în regia lui Andrei Şerban (Teatrul Naţional Cluj) și Cel mai bun actor în rol secundar în anul 2008 pentru rolul Andrei Sergheevici Prozorov din spectacolul Trei surori de A.P. Cehov în regia lui Gábor Tompa.

Rezultatele nominalizărilor făcute de juriul UNITER format din Maria Zărnescu, Mircea Morariu și Ion Parhon au fost publicate pe 5 martie de către Uniunea Teatrală din România. Gala de decernare a premiilor UNITER va

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Foști șefi din SRI, anchetați de DNA într-un dosar de corupție. Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, în vizorul procurorilor

Press Alert acum 23 minute
Florian Coldea (dreapta) Generalii Florian Coldea și Dumitru Dumbravă sunt chemați joi la DNA. În dosar mai este audiat și avocatul Doru Trăilă, apropiat al lui Dumbravă. Omul de afaceri Cătălin Hideg a depus denunț la DNA. Generalul în rezervă Dumi

Cod galben de averse în România. Prognoza ANM pentru București

Wall-Street.ro acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o atenţionare Cod galben de ploi şi instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile în 13 judeţe. Conform prognozei de specialitate, între orele 10:00 - 23:00, pe raza judeţelo

Ciolacu, despre protestele aparatului de lucru al Guvernului: Susţin că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună. Cred că putem găsi soluţii pentru structuri de personal mai suple / Ministerele să finalizeze reorganizarea

News.ro acum 32 minute
Premierul Marcel Ciolacu a criticat, joi, protestul angajaţilor din aparatul de lucru al Guvernului, el arătând că ”sunt angajaţi care protestează susţinând că muncesc prea mult pentru 1.000 şi ceva de euro pe lună”. ”Cred că atât la Guvern, cât şi

A murit actorul Costel Constantin, la vârsta de 81 de ani. Mesajul lui Ion Iliescu

Mediafax acum 3 ore
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani. Fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a postat pe blogul său un mesaj emoţionant. „Am aflat cu tristeţe că ultimul „Apus de soare” al lui Costel Constantin nu mai e doar numele unei pie

Guvernul aprobă majorarea cu 10% a salariilor unor categorii de bugetari

Mediafax acum o ora
Guvernul aprobă, în şedinţa de joi, majorarea cu 10%, în două tranşe, a salariilor unor categorii de bugetari, a anunţat premierul Marcel Ciolacu. „Începem prin a rezolva unele inechităţi existente în rândul personalului bugetar. Aprobăm o majorare

Nou termen în dosarul accidentului din 2 Mai. Vlad Pascu a refuzat să dea declaraţii

Mediafax acum 16 minute
Dosarul în care doi tineri au murit în accidentul provocat de Vlad Pascu în 2 Mai a fost preluat de un alt judecător, Carmen Berevoianu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a fost recuzată de familiile victimelor. Familia celor doi tineri ucişi a

Premierul Marcel Ciolacu, lămuriri despre decontarea unor cheltuieli pentru ochelari: Am plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi pot deconta ochelari de fiţe, care costă mii de lei

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a venit, joi, cu lămuriri despre facilitatea dată de Executiv privind decontarea unor cheltuieli pentru ochelari, el arătând că au plafonat suma la 500 de lei de persoană, după ce unii funcţionari publici s-au gândit că-şi p

Guvernul validează ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro. Ciolacu: Există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă

News.ro acum 2 ore
Guvernul validează în şedinţa de joi ajutorul de stat pentru compania TAROM, de aproape 100 de milioane de euro, premierul Marce Ciolacu declarând că există acum toate condiţiile ca TAROM să ia măsurile necesare pentru a deveni la fel de eficientă.

Palatul Victoria îi râde în nas Rusiei: Planul de a îngenunchia Republica Moldova folosind arma energiei a eşuat

Mediafax acum 2 ore
„O decizie majoră vizează noul pachet de ajutor pentru Republica Moldova, adoptat prin ordonanţă de urgenţă. În primul rând, continuăm exportul de energie, măsură esenţială pentru supravieţuirea economică a fraţilor noştri”, spune Marcel Ciolacu. El

Atenționare cod galben de descărcări electrice și grindină în mai multe zone ale țării. Cum va fi vremea în Capitală

Ziare.com acum 2 ore
Atenționare meteorologică cod galben, emisă joi, 23 mai, de către ANM, în care sunt anunțate averse, descărcări electrice și izolat grindină în Banat, Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali, în vestul Transilvaniei şi local în Maramureş

Vremea

București
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

11°/22°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

18°
joi

14°/20°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

14°/24°