Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Braila: Violator si talhar identificat dupa proba A.D.N.

Publicat in Info Est, miercuri 6 martie 2013 ·

Poliţiştii i-au probat comiterea a patru infracţiuni de tâlhărie şi o infracţiune de viol, în anii 2005 şi 2006, împotriva unor persoane vârstnice din municipiul Brăila.

Aceştia pătrundeau în imobile, seara sau noaptea, prin efracţie, înarmaţi cu cuţite şi bare din fier, agresau victimele şi le sustrăgeau bijuteriile şi banii.

La sfârşitul anului 2012, Institutul Naţional de Criminalistică a comunicat Serviciului de Investigaţii Criminale, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila faptul că, în urma schimbului automat de date genetice, realizat conform Deciziilor de punere în aplicare a Tratatului de la Prüm, unul dintre profilele genetice, introdus în baza de date în Spania, a furnizat un rezultat identic cu unul introdus în România.

Este vorba de Raportul Criminalistic efectuat într-un dosar penal, înregistrat cu autori necunoscuţi, aflat în lucru la Serviciul de Investigaţii Criminale Brăila, privind infracţiunile de tâlhărie şi viol, comise asupra unei persoane de 70 de ani, în noaptea de 9 spre 10 mai 2006, între orele 23:00-23:30.

Pe baza probelor A.D.N. (acidul dezoxiribonucleic), autorul a fost identificat ca fiind V.H. (34 de ani), din municipiu, care era încarcerat în Penitenciarul Brăila, din data de 11 ianuarie 2011, unde executa o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani şi 4 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat.

În ziua de 27 februarie a.c., acesta a fost transferat în Centru de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Brăila şi, în urma cercetărilor efectuate de judiciarişti, i s-au probat cele două infracţiuni.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în noaptea de 19 octombrie 2005, între orele 22:00- 23:00, împreună cu B.M. (44 de ani), din municipiu, după o înţelegere prealabilă, au pătruns, prin forţarea sistemelor de închidere, în locuinţa brăilencel

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 46 minute
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum o ora
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 3 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Ucraina interzice utilizarea oficială a aplicaţiei Telegram de teama spionajului rusesc

Mediafax acum 2 ore
Consiliul pentru Securitate Naţională şi Apărare a anunţat restricţiile după ce Kirilo Budanov, şeful agenţiei ucrainene de informaţii pentru apărare, a prezentat consiliului dovezi ale capacităţii serviciilor speciale ruseşti de a spiona platforma,

Hezbollah confirmă că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi / Ibrahim Aqil conducea forţa Al-Radwan, unitatea de elită a Hezbollah

G4Media acum 3 ore
Mişcarea şiită libaneză Hezbollah a confirmat vineri seara că Israelul l-a ucis pe unul dintre liderii săi importanţi, Ibrahim Aqil, la câteva ore după un anunţ din partea statului evreu, relatează AFP, transmite Agerpres. Aqil, „unul dintre marii n

Marcel Boloș: România va intra în 2025 „într-un proces de ajustare fiscal-bugetară” / Ce spune ministrul finanțelor despre o majorare de taxe și impozite

HotNews acum o ora
România va intra într-un proces de ajustare fiscal-bugetară, începând din 2025, iar regulile pentru gestionarea finanţelor ţării vor fi mult mai stricte, a anunţat, vineri seara, ministrul Finanţelor Marcel Boloş, transmite Agerpres. „Anul viitor va

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 30 minute
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ultrabogaţii Marii Britanii ameninţă cu plecarea în masă din ţară, înainte de modificările fiscale propuse de guvern

News.ro acum 3 ore
Monaco, Italia, Elveţia, Dubai. Sunt doar câteva dintre destinaţiile care încearcă să-i ademenească pe super bogaţii Regatului Unit înainte de modificările propuse la regimul fiscal al ţării, relatează CNBC. Aproape două treimi (63%) dintre investit

Un nou cutremur în România. În ce zonă a fost și ce magnitudine a avut

Ziare.com acum 13 ore
Un cutremur cu magnitudinea 2,8, s-a produs, în județul Galați, vineri seară, 20 septembrie, a anunțat Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului. „În ziua de 20 Septembrie 2024 la ora 19:55:15 (ora locală a României) s-a p

Serghei Lavrov amenință că Rusia este „complet pregătită” pentru un război cu NATO în Arctica

G4Media acum 3 ore
Ministrul de externe al Kremlinului, Serghei Lavrov afirmă că „Arctica nu este teritoriul Alianței Nord-Atlantice” și că Rusia este „complet pregătită” pentru un conflict cu NATO în regiune, potrivit presei de stat ruse, citată de Digi24.ro „Vedem c

Vremea

București
acum

20°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

20°
sâm.

17°/22°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/24°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°