Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu vor introducerea în manualul de istorie al elevilor de la ciclul gimnazial al unui capitol dedicat minorităţilor naţionale, inclusiv a romilor.
"Ca minoritate, noi, romii, nu suntem cunoscuţi decât că cerşim, furăm, dăm în cap şi am fost sclavi", afirmă Nicolae Păun, preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor, potrivit stirileprotv.ro. El intenţionează să depună în Parlament un proiect de lege în acest sens.
De cealaltă parte, deputatul PSD Mădălin Voicu argumentează că este bine ca elevii să înveţe că pe lângă majoritari sunt şi minoritari care au o istorie şi o tradiţie.
Astfel, profesorii de istorie ar trebui să le spună elevilor că romii sunt de mai multe feluri - fierari, căldărari, spoitori, aurari şi muzicanţi - şi să insiste pe momentul abolirii sclaviei, în 1856, dar şi pe persecuţiile la care au fost supuşi ţiganii în al Doilea Război Mondial.
"Nu ştiu dacă soluţia constă în a mai introduce informaţie. Mesajul pe care profesorul de la catedra de istorie trebuie să îl transmită este acela de a preda, de a accentua rolul minorităţii în principalele momente în care ea şi-a jucat rolul în istorie", este de părere Mihai Manea, preşedintele Asociaţiei profesorilor de istorie.
Potrivit datelor ultimului recensământ, minorităţile reprezintă 12% din populaţia României. Peste 600.000 de cetăţeni s-au declarat de etnie romă, dar asociaţiile de profil afirmă că, în realitate, sunt în jur de două milioane.
Deputaţii Nicolae Păun şi Mădălin Voicu vor introducerea în manualul de istorie al elevilor de la ciclul gimnazial al unui capitol dedicat minorităţilor naţionale, inclusiv a romilor.
"Ca minoritate, noi, romii, nu suntem cunoscuţi decât că cerşim, furăm, dăm în cap şi am fost sclavi", afirmă Nicolae Păun, preşedinte al Comisiei pentru drepturile omului