Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motivarea DNA la recurs: De ce nu trebuie eliberat condiţionat Adrian Năstase

Publicat in Romania TV, joi 7 martie 2013 ·

Direcţia Naţională Anticorupţie solicită Tribunalului Bucureşti ca Adrian Năstase să nu fie eliberat condiţionat din închisoare, invocând printre motive că nu există dovezi temeinice de îndreptare, acesta a denigrat instituţiile juridice şi se consideră deţinut politic. În motivele de recurs depuse în instanţă, DNA susţine că cererea de eliberare condiţionată a lui Adrian Năstase trebuia judecată la Judecătoria Cornetu şi nu la Judecătoria Sectorului 4, scrie Agerpres.

DNA mai arată că Adrian Năstase nu a participat la 17 programe de educare în penitenciar, aşa cum a reţinut Judecătoria Sectorului 4, ci doar la trei, restul de 14 fiind dezbateri.

De asemenea, DNA consideră că nu există dovezi temeinice de îndreptare a lui Adrian Năstase.

Procurorii fac referire la articolele scrise pe blogul lui Adrian Năstase, care atestă faptul că atitudinea fostului premier faţă de valorile sociale ocrotite de lege este aceeaşi ca şi înainte de condamnarea sa definitivă.

În opinia DNA, justiţia ar ocupa în sistemul de valori al lui Adrian Năstase un loc minor, iar prioritatea sa este viaţa politică în orice condiţii şi nu actul de justiţie.

Procurorii mai spun că Adrian Năstase se consideră în continuare un deţinut politic, diminuând în acest fel puterea unei decizii judecătoreşti definitive.

DNA consideră că Adrian Năstase denaturează instituţiile juridice în interes personal, iar fostul premier vede cererea de eliberare condiţionată nu ca pe o vocaţie, ci ca pe o obligaţie pe care trebuie să o îndeplinească justiţia.

În consecinţă, DNA cere tribunalului să-i fie admis recursul şi să respingă eliberarea condiţionată din închisoare a fostului premier.

Tribunalul Bucureşti va judeca pe 18 martie recursul procurorilor DNA la decizia prin care Judecătoria Sectorului 4 a admis eliberarea con

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FC Botoşani s-a salvat de la retrogradare, după dubla manşă cu CS Mioveni

Mediafax acum 3 ore
FC Botoşani este prima echipă care îşi asigură prezenţa în Superliga la fotbal masculin, în urma celor două baraje de salvare sau promovare. După 1-0 în tur, împotriva divizionarei secunde CS Mioveni, moldovenii au repetat performanţa şi în retur, a

Florian Coldea, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare de DNA: „Mă consider nevinovat”

HotNews acum 2 ore
Fostul prim-adjunct al directorului SRI, Florian Coldea, a transmis, vineri seară, prin intermediul avocatului său, prima reacție după ce a fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă, alături generalul Dumitru Dumbravă, fost şef în SRI, de cătr

Marcel Ciolacu răspunde acuzațiilor aduse de Maria Zaharova: „Limba moldovenească a fost o invenţie a Rusiei”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marel Ciolacu a afirmat vineri că nu există „limbă moldovenească”, aceasta fiind „o invenţie” a Moscovei și că nu „va minți de dragul Rusiei”, după ce Ministerul rus de Externe l-a acuzat de „declarații provocatoare” și că se amestecă în t

Un cioban din Timiș a ales să moară în chinuri groaznice. A băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

Ziare.com acum 5 ore
Un cioban de 44 de ani de la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal. "La data de 24 mai a.c., în jurul orei 13:23, poliţiştii

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 10 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Şase state membre NATO vecine cu Ucraina încheie un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone”

News.ro acum 3 ore
Şase state membre NATO vecine ale Ucrainei - Lituania, Letonia, Estonia, Finlanda, Norvegia şi Polonia - au ajuns la un acord în vederea ridicării unui ”zid de drone” pentru a-şi apăra frontierele împotriva ”provocărilor”, anunţă vineri Guvernul lit

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 10 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

România va produce muniție pentru tancurile Abrams, spune Radu Oprea: Ne dorim să devenim principalul producător

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Oprea, a declarat vineri, la Digi24, că România a semnat un memorandum pentru transformarea unor fabrici din cadrul ROMARM într-un centru pentru producția de muniție pentru tancuri și că țara noastră își propune să devină p

Ministrul Sănătăţii: Centrul pentru mari arşi de la Timişoara va deveni funcţional până la jumătatea anului viitor

Mediafax acum 4 ore
Ministrul Sănătăţii susţine că lucrările la Centrul de mari arşi, finanţat de Ministerul Sănătăţii prin proiectul Băncii Mondiale, înaintează cu repeziciune. „Construcţia va fi finalizată până la sfârşitul acestui an, iar centrul va deveni operaţion

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 9 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Vremea

București
acum

18°
sâm.

16°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/24°
lun.

10°/16°
mar.

12°/21°
Constanta
acum

15°
sâm.

15°/18°
dum.

15°/19°
lun.

12°/17°
mar.

12°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

12°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/22°
mar.

11°/21°
Timisoara
acum

14°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°
mar.

12°/26°