Un fost şofer la DGASPC Bihor a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă după ce a pretins şi primit 700 de euro şi 1.650 de lei de la două persoane, pentru a intermedia soluţionarea favorabilă a unor cereri depuse la Comisia de evaluare pentru încadrare într-un grad de handicap.
Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Vasile Popa, a anunţat, joi, că un orădean de 35 de ani a fost trimis în judecată, fiind acuzat de trafic de influenţă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Orădeanul, fost şofer în cadrul Direcţiei de Asistenţă Socială şi pentru Protecţia Copilului, a fost anchetat pentru că a pretins şi primit de la două persoane 700 de euro şi 1.650 de lei, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unor medici din cadrul Comisiei de Evaluare pentru Încadrare într-un Grad de Handicap Bihor.
"Prima faptă datează din 2010, când inculpatul a promis că va ajuta una din părţile vătămate să obţină prelungirea concediului maternal al soţiei. Cum nu a rezolvat problema, persoana în cauză l-a denunţat", a explicat Vasile Popa.
Sancţionat cu o amendă administrativă după prima faptă, orădeanul a continuat să lucreze, iar în 2011 a abordat o altă persoană, căreia i-a promis că va interveni pe lângă comisie pentru a obţine trecerea într-un grad de handicap care îi permitea însoţitor, cerând în schimbul favorului 1.650 de lei.
"După înregistrarea noii plângeri, am infirmat şi soluţia iniţială dată în cazul inculpatului care a perseverat în faptele sale, iar acum s-a dispus trimiterea lui în judecată", a spus prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.
Paguba creată de către fostul şofer celor două persoane nu a fost recuperată, însă acesta şi-a recunoscut faptele şi a fost trimis în judecată în stare de libertate. Dacă va fi condamnat, el riscă o pedeapsă între 2 şi 10 ani de închisoare.
Un f