Începutul anilor ‘80 a venit cu o economie socialistă care a dus la sacrificii din partea românilor. Preţurile la alimente, servicii, şi la bunuri de uz casnic şi cotidian, au început să crească, iar lipsurile alimentare au dus la cozile interminabile pentru pâine, lapte, carne sau fructe.
Anii 80 au adus orădenilor un consum raţionalizat de alimente. S-au reintrodus cartelele şi s-a dat legea „pentru constituirea, repartizarea şi folosirea pe judeţe a resurselor pentru aprovizionarea populaţiei cu carne, lapte, legume şi fructe”. Consumul de alimente era raţionalizat în fiecare judeţ, circulaţia liberă a produselor fiind practic împiedicată. Mai mult, fiecare judeţ trebuia să livreze fondului centralizat al statului, la preţuri fixe, tot surplusul de alimente.
Cartelele la zahăr şi ulei sunt diferenţiate pe categorii de populaţie: raţii mai mari pentru orăşeni şi mult mai mici pentru locuitorii din mediul rural. Pâinea se vindea în cantităţi limitate, ajungându-se la situaţii aberante ca o persoană să nu poată cumpăra acest produs decât din localitatea în care domicilia. Alimentarele din oraş, fie cele din centru, fie cele de cartier, erau locurile cele mai aglomerate. Cozile se întindeau pe kilometri întregi, şi de multe ori, oamenii se întoceau acasă la fel cum au plecat, fără nimic. Până să le vină rândul, stocul se epuiza.
“Stăteam la coadă pentru carne de la unu noaptea. Dar să nu vă imaginaţi bucăţi de carne ca acum. O, nu. Stăteam pentru nişte spate de pui sau pentru nişte aripi. Ne puneam la rând în miez de noapte şi nu ne mai mişcam de acolo, fie iarnă, fie vară, până dimineaţa. Eram fericit dacă mă întorceam acasă cu o pungă de carne. Ştiam că în următoarele zile aveam ce să le dăm copiilor de mâncare. Nu puţine au fost dăţile în care am stat ore în şir la rând şi m-am întors cu plasa goală acasă. Se terminase carnea. A doua zi o luam de
