UTA va juca mâine (ora 18:00) cu ACS Poli Timişoara în prima etapă a returului Ligii a II-a
UTA - Poli a născut de-a lungul anilor pasiuni duse la extrem, o astfel de confruntare având o intensitate comparabilă cu derby-urile bucureştene. Acum, însă, cei mai mulţi fani nu văd acest meci ca pe un derby. Galeria alb-violetă nu este interesată de soarta echipei din eşalonul secund, adoptând echipa Universităţii Politehnica, din liga a cincea.
"Nu e un derby, ce derby să fie? E un meci între Arad şi Timişoara, dar e departe de a fi un UTA - Poli. Pentru noi, e ca şi cum am întâlni pe UMT sau CFR Timişoara. Vrem să-i batem, dar nu considerăm că jucăm cu Poli. Suporterii lui Poli nu recunosc această echipă, deci nu poate să existe rivalitate fără rival", a declarat Daniel Proca, unul dintre liderii suporterilor arădeni.
Bănăţenii erau mereu supăraţi, în anii trecuţi, că stadionul arădean e mic şi că, din această cauză, primesc doar 400 - 500 de bilete. De data aceasta, fanii care susţin ACS Poli au solicitat doar 100 de bilete, care până ieri nu se vânduseră în totalitate. La Arad, s-au dat însă 3.000 de tichete până aseară (peste aşteptările organizatorilor), iar stadionul ar putea fi aproape plin mâine seară.
43.000 de spectatori au asistat la memorabilul meci din 2002, Poli AEK - UTA (3-4)
LIGA A II-A Unirea Alba Iulia s-a retras
Aflat în insolvenţă şi părăsită de toată lumea, Unirea a spus adio competiţiei, urmând să trimită la Federaţie documentele prin care anunţă retragerea din Liga a II-a. Ratarea transferului lui Ioan Stan la Vaslui şi lipsa fondurilor au dus echipa în pragul colapsului. Judeţul Alba rămâne fără fotbal în primele trei ligi, după ce şi Europa (Liga a III-a) s-a mutat de câteva zile la Chişineu Criş (judeţul Arad) (Mihai ANDRIEŞ)
UTA va juca mâine (ora 18:00) cu ACS Poli Timişoara în p