Vlad Filat va prezenta mâine demisia Cabinetului de miniştri, dar nu înainte ca să le transmit un mesaj celor care se cred învingători.
„Nu este o ocazie pentru ca fanfara să cânte. Cei care vor bea şampanie şi vor asculta fanfara să nu se considere învingători. Dacă cineva a început să bea şampanie, le recomand să nu se grăbească“, a spus Vlad Filat după ultima şedinţă de Guvern.
Premierul a spus că acum depinde de şeful statului cât de repede va iniţia negocierile cu fracţiunile parlamentare.
Totodată, Vlad Filat a informat miniştrii că următoarea şedinţă de Guvern va avea loc miercurea viitoare, 13 martie, şi i-a îndemnat să continue să muncească serios, chiar dacă executivul a fost demis.
De mâine, după ce îşi va prezenta demisia, Guvernul se va putea ocupa doar de administrarea chestiunilor publice. Executivul nu-şi va mai putea asuma emiterea proiectelor de legi sau a programelor guvernamentale, potrivit lui Nicolae Osmochescu, doctor în Drept Constituţional.
Guvernul Filat a picat la 5 martie, fiind demis cu votul a 54 de deputaţi (comunişti, democraţi, grupul socialiştilor şi neafiliaţii Mihai Godea şi Sergiu Sârbu).