Este cea mai importantă meserie din lume. Fără ea n-ar exista viaţa. N-ar exista niciunul dintre noi. Dumnezeu ne-a creat, dar ne-a dat viaţă o femeie. Deşi nu este recunoscută oficial ca religie, dragostea este religia al cărei dumnezeu este ea. Fiecare bărbat, indiferent de vârstă şi religie, poartă biserica unde-i poate săruta icoana şi slăvi numele, în propriul piept. E chiar inima sa. Numai că unii trec rar sau nu trec deloc pe aici. Poate că ăsta şi este răul cel mai mare al lumii acesteia: se poate trăi în ea fără dragoste! A uita de icoana mamei, a nu-ţi păsa de îngrijorările celei care îţi este soţie sau fiică asta înseamnă, a trăi fără dragoste. Mai bine zis, fără a înapoia măcar un strop din dragostea care ţi s-a dat şi ţi se dă. În asta şi constă meseria de femeie, oferă dragoste, cu carul, inclusiv cu cel mare, de pe cer. Arătaţi-mi viaţa unui singur bărbat în care să nu fi intrat mai devreme sau mai târziu cel puţin un car vârfuit cu dragoste!
Fără meseria de femeie n-ar exista frumuseţe, iar fără frumuseţe n-ar mai avea nici cine, nici ce să salveze această lume! Am văzut recent într-o ţară în care există foarte multă lumină că lumina nu se întâlneşte aproape niciodată cu chipul femeilor. Acestea erau înveşmântate de la călcâie până la sprâncene în negru, iar de la vârful picioarelor până la gene, tot în negru. Oare de ce nu în culoarea cerului, albastru? Sau în verde, culoarea copacilor care aproape că nu existau acolo. Sau în galben, culoarea lunii, ce răsărea numai pe jumătate în locurile acelea. Sau în roşu, culoarea sângelui despre care se spune că este şi a dragostei. Există fără îndoială şi sânge şi dragoste în ţara respectivă. Uneori chiar prea mult sânge, îl poţi vedea şiroind pe străzi, spre deosebire de dragoste şi frumuseţe care par să fugă de lumină. Nu-mi propun să judec această fugă, sunt regulile unei lumi pe care o accept
