Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nimeni nu ştie în afară de Gheorghe Ile

Publicat in Ziarul Vaii Jiului, joi 7 martie 2013 ·

Mare mister în privinţa a ceea ce va fi în interiorul Ciupercii lui Ile, după ce vor fi terminate lucrările de reamenajare a acestei construcţii din lemn aflate la intersecţia Bulevardului Mihai Viteazul din Vulcan cu strada Preparaţiei.

Sătul şi el de

reclamaţiile şi de sesizările care-i veneau referitor la halul în care a ajuns - în urma spurcării ei de către scursorile care-şi făceau veacul în ea - ciuperca de lemn construită la indicaţiile lui şi care i-a luat numele -, primarul Gheorghe Ile a hotărât să-i schimbe destinaţia.

Dacă, iniţial,

ea a avut rolul de a-i lua locul celebrei sălcii, la umbra căreia pensionarii, pe bănci, făceau şi desfăceau trecutul, prezentul şi viitorul Vulcanului, cu timpul interiorul său a ajuns să fie stăpânit mai mult de către dubioşii localităţii. Care-şi făcuseră din ea şi casă, şi masă, şi... toaletă. Aşa că primarul a zis halt! şi a purces la schimbarea destinaţiei ciupercii.

Numai că

mustăciosul nu vrea să spună în niciun chip ce are de gând să facă acolo, după ce ciupercii i s-au pus termopane şi se vor termina şi lucrările de renovare. Unii zic că punct de informare turistică. Alţii afirmă că l-ar fi auzit spunând, normal, la mişto, chiar pe primar că o pregăteşte tot pentru întunecaţii care o luaseră în stăpânire.

Adevărul este, însă, că nimeni nu ştie exact ce-i în mintea lui Ile privitor la viitoarea destinaţie a ciupercii.

L-am întrebat

şi eu, ieri, dar răspunsul a fost unul tainic: "Lasă, că-ţi spun eu mai încolo!". "Când mai încolo, mai pe după-amiază?". "Nu, nu, când e gata!". V-aţi convins, aşadar, că e mai tare ca-n misterele Bucureştiului?

Mare mister în privinţa a ceea ce va fi în interiorul Ciupercii lui Ile, după ce vor fi terminate lucrările de reamenajare a acestei construcţii din lemn aflate la intersecţia Buleva

Articolul in Ziarul Vaii Jiului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii, nostalgici după comunism. Datele halucinante ale unui studiu: 66% din români îl consideră pe Ceaușescu un lider bun

Adevarul acum 23 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism.

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 2 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

România a avut cel mai mare deficit guvernamental din UE în primul trimestru, 7,5% din PIB, potrivit unei analize Eurostat

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Deficitul guvernamental ajustat sezonier a scăzut, atât în Uniunea Europeană cât şi în zona euro, în primul trimestru al acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, o tendinţă simil

Astăzi avem „EXCLUSIV RAPID” după Rapid – CFR Cluj 1-1, în direct pe canalul de YouTube – ProSport, de la ora 18:00!

Cancan acum 51 minute
Echipa lui Gâlcă a adunat 4 puncte din primele 2 etape, iar fanii guileșteni au plecat mulțumiți acasă, după remiza cu CFR. Rapid a arătat bine în repriza secundă cu formația lui Dan Petrescu, dar Gâlcă mai vrea jucători. Astăzi aflați unde ar putea

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 3 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 3 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°