Cîteva recente întîmplări mă determină să aduc unele nuanţe într-o poveste care pe unii dintre dilematici i-ar putea interesa. Şi, chiar dacă nu v-ar interesa, tot m-aş simţi tentat să o spun – măcar din motivul că adevărul, din cînd în cînd măcar, trebuie pus în lumină.

Ambasadorul la care mă refer se numeşte Ion Jinga şi în momentul de faţă ne reprezintă în Marea Britanie. În recentele episoade cu pulpa de cal devenită lasagna de vită şi cu temerea britanicilor de româno-bulgari, Jinga şi-a făcut treaba foarte bine. Cum era de aşteptat, a avut parte de nişte ironii pe la Bucureşti, dar ceea ce contează mai mult este că la Londra a fost luat în serios – cei ce citesc The Economist ştiu ce spun.

DE ACELASI AUTOR Iron Man 3, dna Merkel şi dl Băsescu Despre cum am stat cu picioarele pe Zid Salonul cărţii parizian şi drogaţii Occidentului (şi ai noştri) O propunere de fracturare a Facultăţii de Istorie Povestea pe care v-o zic se petrecea cu cîţiva ani în urmă – să fi fost finalul lui 2007 sau începutul lui 2008. Dl Jinga tocmai termina mandatul de ambasador în Belgia – unde şi-a făcut treaba la nivel de excelenţă. În acel moment, odată cu el, şi alţi ambasadori îşi terminau mandatul, prin diferite capitale. Drept care, în calitatea mea de atunci, am înaintat preşedintelui României o listă de propuneri – să fi fost cinci sau şase. Mi-aduc aminte de două dintre ele. Una îl privea pe dl Mihnea Motoc, care fusese ambasadorul nostru la ONU şi care, acolo, ne servise cauza foarte bine. În acele condiţii, cum dl Motoc se simţea în mediul anglofon precum peştele în apă, l-am propus pentru ambasada noastră de la Londra – care n-avea titular. Iar pe dl Jinga l-am propus pentru a conduce reprezentanţa noastră pe lîngă Uniunea Europeană (atunci vacantă) – adică ar fi rămas la Bruxelles şi ar fi schimbat doar adresa. Inutil să mai spun că franceza vorbită de dl Jing