Cu cît citeşti mai mult, cu atît vezi că ştii foarte puţin. Cu cît mai mult fotbal vezi, cu atît mai puţin pricepi. Abramovici şi Gigi nu trăiesc această dramă
Roman Abramovici a hotărît să investească în Chelsea acum 10 ani, cînd a văzut un meci Manchester United-Real Madrid. Unul dintre meciurile cele mai frumoase şi mai pline de învăţăminte din istoria fotbalului. A fost atunci 4-3 pentru echipa lui Sir Alex, tot el, of course, cu două goluri semnate David Beckham. Dincolo antrena Del Bosque şi juca Ronaldo dinţosul, care a prins una din serile magice ale carierei lui. Şi atunci, ca şi acum, a mers mai departe Realul.
Nu ştiu dacă Roman Abramovici a văzut meciul de marţi de pe Old Trafford. Probabil că dacă nu făcea pasul atunci, acum nu s-ar mai fi lăsat prins de cîntecul sirenelor cu crampoane. Spun asta fiindcă nu ştiu nici cît de pătruns este miliardarul cu paşaport rusesc de iubirea pentru fotbal, nici cît chef/timp are el să înţeleagă drumul fotbalului în cei 10 ani care au trecut de la întîlnirea dintre Beckham şi Ronaldo brazilianul.
Acest United-Real nu a avut nici pe departe farmecul partidei de odinioară. Nostalgie? Posibil. Dar dincolo de asta trebuie să observăm că după 10 ani toate spaţiile par mai comprimate. Suprafaţa de joc a rămas prea mică pentru plămînii tot mai puternici şi picioarele tot mai musculoase ale jucătorilor. Ideile veritabile s-au împuţinat, greşelile s-au înmulţit din cauza (datorită?) creşterii tempoului. La Real, în loc de Zidane, Figo şi Roberto Carlos avem Arbeloa, Khedira şi Ozil. La United s-a retras Scholes şi i-a luat locul Cleverly. De la galacticii veritabili din prima domnie a lui Florentino Perez am trecut la galacticii cibernetici ai lui Mourinho din a doua domnie a aceluiaşi domn Perez. Manchesterul lui Ferguson a regresat de la Roy Keane la Carrick.
Fotbalul care l-a încîntat pe Roman Abramo
