Vestita actriţă britanică Judi Dench joacă într-un serial de comedie cam uşurel, preluat şi la noi de un post de la ei. La un moment dat, în pat, seara, înainte de culcare, Judi Dench şi soţul ei din film discută despre destinaţia unor drepturi de autor neaşteptate. Posibilitatea de a le da gratuit cuiva este evocată astfel: Şi nu cunosc niciun român. Deja în mentalitatea britanică, şi nu numai, românul este asimilat cerşetorului, celui care tradiţional aşteaptă ajutoare. În spaţiul britanic erau peste tot reclame la aceste "relief fund" în care România părea alături de Rwanda, Sri Lanka şi alte ţări africane sau asiatice cu sărăcie endemică sau situaţie politică stranie.

Astfel de opinii populare adânc înfipte în societate nu se schimbă uşor şi sunt lăsate şi moştenire. Încă ne mai autoliniştim cu ideea că româ-nii nu fac criminalitate mare, înţelegând prin asta chestii cu cifre mari, dar tocmai asta este problema, nimeni nu ştie cine a devalizat o bancă, sau, dacă ştie, îl admiră, ca pe un justiţiar sau tip deştept, în schimb toţi ştiu că românii fură, atacă, dau în cap pentru 2 bani, omoară italience după ce le violează. Nicio listă cu români care excelează pe alte meleaguri nu atenuează aceste simptome. Iar de aici, de acasă, dăm bani cu ghiotura pentru tot felul de idei ce ar trebui să reprezinte brandul acestei ţări.

Există, totuşi, un domeniu în care românii au excelat şi străinii recunosc acest lucru şi se înclină. Este avangarda culturală, mai ales din interbelic, cu toate zonele sale, artă plastică, literatură. Nu vom evoca nume la acest nivel pentru că sigur uităm pe cineva important sau pe cineva care se chinuieşte încă în necunoaşterea celor de acasă. Jacques Herold nu ar trebui să se mai chinuiască, chit că centenarul naşterii sale, din 2010, nu a fost punctat în Româ-nia. Să fie această capcană minoră a numelui? Prea puţin! Deja au fost cât