Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Industria trece printr-un val de închideri care afectează creşterea economică. Care sunt cauzele dezindustrializării de după ‘89 şi unde s-a greşit? Am privatizat destul sau prea puţin? De ce nu am atras destui noi investitori?

Publicat in Ziarul Financiar, joi 7 martie 2013 ·

Şocurile din industrie se ţin lanţ: Oltchim, Arpechim, Mechel, iar guvernul nu găseşte soluţii. Unde este industria românească după 20 de ani de privatizare şi reformă?

Oprirea activităţii la Oltchim, posibila demolare a Arpechim, amenin­ţa­rea cu închiderea a unui grup siderurgic cu peste 6.000 de angajaţi - Mechel, aduc în discuţie ceea ce s-a întâmplat cu industria românească în ultimii 20 de ani.

Datele publicate ieri de Statistică arată o scădere a industriei în trimestrul IV din 2012 cu 2,4% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, în condiţiile în care în 2010, 2011 şi primele trei sferturi din 2012 a fost necontenit pe creştere. Cea mai mare parte a întreprinderilor de stat au fost privatizate, dar, privatizate sau nu, cu capital privat românesc sau străin, puţine companii industriale au rezistat în România, iar acum cel mai important sector din economie trece printr-un nou val de închideri.

Ce se va alege de industria românească în acest ritm şi ce se mai poate face, dacă se mai poate face ceva? De ce am ajuns aici?

"În 1989 România era a patra ţară din lume care încerca să producă totul la nivel intern şi când încerci să produci tot nu poţi să le faci performante. Industria electronică din România a fost prima care a dispărut după '89, într-un an, pentru că au venit Sony, Philips, Panasonic cu preţuri mai mici şi o calitate superioară şi au ras tot. Platforma de tuburi de la Pipera şi altele au dispărut. Noi nu ţineam cont de costuri până în 1989 şi nu aveam o piaţă concurenţială. Pe noi ne-a lovit mai puternic decât alte state precum Cehia sau Polonia pentru că economiile acestora aveau o oarecare deschidere înainte de liberalizarea pieţei", spune Petru Ianc, fost director în Ministerul Economiei.

El spune că cererea internă, care susţinea marile combinate, se sprijinea până în 1989 pe investiţii.

"Noi aveam

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi, prima reacție după ce USR a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale: „Nu mă retrag”

Libertatea acum 2 ore
După ce USR a anunțat că-l susține pe Nicușor Dan la alegerile prezidențiale 2025, Elena Lasconi a reacționat. Aceasta a spus că nu se retrage din cursa pentru Palatul Cotroceni.

UPDATE - China ripostează cu mărirea tarifelor la 84% pentru mărfurile americane. Pieţele europene îşi adâncesc scăderea după anunţul Beijingului. Preţul petrolului scade sub 60 de dolari / Prima reacţie din SUA

News.ro acum 31 minute
Ministerul de Finanţe al Chinei a anunţat tarife suplimentare de 84% pentru toate bunurile importate din SUA, crescând de la 34 la sută cu cât erau taxate înainte, informează BBC. Anunţul vine în condiţiile în care Beijingul promisese că va riposta

Un tramvai a lovit 5 mașini în București și un om a fost rănit. Vatmanul a fugit de la locul accidentului

HotNews acum o ora
Accidentul a avut loc miercuri, la intersecţia Calea 13 Septembrie – strada Mihail Sebastian, din sectorul 5 al Capitalei. Tramvaiul a lovit cinci autovehicule, iar pasagerul uneia dintre maşini a fost rănit, anunță Brigada Rutieră. „La data de 09 a

Toată țara, sub cod portocaliu și galben de ninsori și vânt puternic. ANM anunță un nou episod de vreme deosebit de rece

HotNews acum 5 ore
Meteorologii au emis miercuri dimineață alerte cod galben şi cod portocaliu de vânt și viscol în toată țara, valabile pentru ziua de joi. În același timp, meteorologii au prelungit avertizarea de vreme deosebit de rece, brumă şi îngheţ la sol până v

Creştere alarmantă a cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online – Acţiune la nivel european / 48 de percheziţii în România, în 30 de dosare penale / Anchetatori: Este esenţial ca părinţii să adopte o strategie educativă eficientă

News.ro acum o ora
Autorităţile judiciare din întreaga Europă se confruntă cu o ”creştere alarmantă a cazurilor de abuz sexual împotriva minorilor în mediul online”. Polonia, ca deţinătoare a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, a demarat o acţiune la nivel euro

Kelemen Hunor, despre puciul din USR: „Deci, ai un candidat și retragi / Chiar e o situație extrem de ciudată”

Gandul acum o ora
„Retragerea sprijinului politic pentru propriul candidat este o situație ciudată”, consideră președintele UDMR, Kelemen Hunor, referindu-se la anunțul USR de a-l susține în schimb pe candidatul independent Nicușor Dan. „Poate complica pentru USR ori

VIDEO Ilie Bolojan, prezent la lansarea programului lui Crin Antonescu: „Preşedintele ţării noastre are nevoie de trei lucruri importante”

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a fost, miercuri, la lansarea programului prezidențial al lui Crin Antonescu, afirmând despre candidatul coaliției că are încredere că poate fi un preşedinte „decent, care îi respectă pe români de-adevăratelea”. Î

TVR anunță dezbatere electorală finală, pe 29 aprilie, la Palatul Cotroceni

HotNews acum 2 ore
Televiziunea Română a anunţat miercuri că va organiza, pe 29 aprilie, dezbaterea electorală finală „Un Preşedinte pentru România” cu candidaţii din turul I al alegerilor prezidenţiale, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni. „Televiziunea Română va

Tatăl lui Vlad Pascu - „Nu cer ca fiul meu să fie liber! Să își ispășească pedeapsa pe care o merită“ (VIDEO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Un nou termen din dosarul tragediei din 2 Mai a avut loc astăzi, 9 aprilie 2025 la Curtea de Apel Constanța. În fața magistraților avocații lui Vlad Pascu au solicitat o amânare, motivând că au fost recent angajați și au nevoie de timp pentru a se p

Spitalul Municipal Timişoara a rămas fără autorizaţie de funcţionare şi riscă să nu mai ia bani de la Casa de Sănătate

Libertatea acum o ora
Spitalul Municipal Timișoara a rămas fără autorizație sanitară de funcționare, iar acest lucru ar putea duce la pierderea finanțării din partea Casei Județene de Asigurări de Sănătate, astfel că bolnavii riscă să plătească spitalizarea sau consultaț

Vremea

București
acum

10°
mie.

1°/11°
joi

2°/13°
vin.

0°/12°
sâm.

6°/10°
Iasi
acum

mie.

-0°/6°
joi

-0°/6°
vin.

-1°/7°
sâm.

4°/7°
Constanta
acum

mie.

-0°/9°
joi

1°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-2°/9°
joi

-1°/7°
vin.

-1°/4°
sâm.

4°/9°
Timisoara
acum

12°
mie.

-1°/12°
joi

-0°/11°
vin.

1°/16°
sâm.

8°/15°