Scriu aceste rânduri în ziua în care s-au împlinit 60 de ani de la moartea lui Iosif Vissarionovici Stalin. Eram copil, la Ițcani, și în acel martie de neuitat, când au început să urle fluierele locomotivelor și sirenele fabricilor, să bată clopotele bisericilor, credeam că n-o să se mai învârtă pământul și că ne va cuprinde noaptea cea veșnică. Mă miram că soarele totuși răsare și că, de durere, păsările nu cad trăsnite din pom! Dacă n-ai trăit perioada înfloririi cultului „tătucului popoarelor”, realitățile de atunci par povești de speriat cei slabi de înger! Iar în 1953, Stalin teroriza și mort; Orwell pare un biet copilaș prin comparație cu ceea ce se petrecea atunci!
Într-o carte la care m-am mai referit cândva („Stalin, cenzurat-necenzurat”) pot fi aflate mostre din rapoartele de informare politică alcătuite la Direcția Superioară Politică a armatei. Chiar să vezi și să nu crezi! Iată: „Colonelul Vasile Sava s-a exprimat că nu va face de gardă la tabloul tov. Stalin fiindcă îl strâng cizmele.” Sava a fost imediat arestat. Plutonierul Dumitru Cercel a afirmat că „Era de așteptat ca tov. Stalin să moară, fiindcă a fost bolnav mult timp înainte și avea mâna stângă paralizată”. Rezoluție pe marginea Raportului: „Să fie cercetat sub stare de arest.” A fost arestat și locotenentul Traian Cănănău, care, cu inconștiență criminală, a spus că „de-acum o să-l vedem fără pipă” (pe Stalin, desigur). Total necugetat s-a manifestat și soldatul Pâhlea Ilie („Bine că a murit tov. Stalin, că de acum încolo nu se vor mai face colhozuri”); evident, și Pâhlea fost arestat.
S-au luat severe măsuri în cazul sergentului Ioan Terchescu, care s-a exprimat ironic „în aceste zile ar trebui să fim în repaos, să mâncăm și să bem”, dar și asupra soldatului Petre Bucureșteanu („a murit, ei și ce, salutare și noroc!”). N-a scăpat turnătorilor nici soldatul Gheorghe Stan,
