Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petre Roman, despre revizuirea Constituţiei: „Ar trebui să se renunţe la Ordonanţele  de Urgenţă“

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

Deputatul PNL Petre Roman a declarat joi la Academia Română că în procesul de revizuire al Constituţiei ar trebui să se ia în considerare eliminarea Ordonanţelor de Urgenţă, deoarece pot modifica legi organice importante de zeci de ori.

"Textul constituţional spunea că Ordonanţele de Urgenţă pot fi date numai în situaţii excepţionale, deoarece ele modifică orice lege, inclusiv pe cele organice. Sunt legi organice cadru care au fost modificate de zeci de ori: legea învăţământului, legea pensiilor, legea sănătăţii etc. Oamenii nu-dau seama cât sunt de periculoase", a explicat Petre Roman.

Deputatul a amintit că interpretarea dată de legiuitorii care au elaborat textul în anul 2003 înseamna maximum una ori două ordonanţe de urgenţă pe sesiune. Astăzi se dau însă mii de ordonanţe de urgenţă numai într-o sesiune parlamentară.

"Vreau să propun să existe măcar o etapă de moderare", a mai spus Roman, atrăgând atenţia că ordonaţele de urgenţă nu trebuie confundate cu ordonanţele simple, care sunt binevenite, întrucît dau posibilitatea Guvernului să legifereze atunci când parlamentarii sunt în concediu.

La dezbaterea de la Academia Română pe tema revizuirii Constituţiei au mai participat preşedintele Traian Băsescu şi preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, Crin Antonescu şi Valeriu Zgonea.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultatele la Evaluarea Națională 2025 sunt publicate astăzi. Elevii află ce note au luat

HotNews acum 2 ore
Elevii de clasa a VIII-a află astăzi, 3 iulie, rezultatele la Evaluarea Națională 2025. Sunt primele rezultate de la Evaluarea Națională, nu cele finale. După aflarea notelor, pot cere să vizualizeze lucrarea pentru a decide dacă este cazul să depun

Cod galben de caniculă și disconfort termic în peste 14 județe! Avertizarea ANM

Ziua Constanta acum 28 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de tip cod galben de caniculă și disconfort termic. Potrivit ANM, joi, în Maramureș, Crisana, Banat, Oltenia și vestul Transilvaniei se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate

Peste 90 de percheziții într-un alt dosar privind emiterea de acte de identitate românești false pentru ruși, ucraineni și moldoveni

HotNews acum 36 minute
Procurorii Parchetului General efectuează, joi, peste 90 de percheziții într-un dosar privind infracțiuni de luare de mită și fals informatic comise de funcționari publici de pe raza județului Suceava privind obținerea de documente de identitate rom

Tragedie în Indonezia: Cel puțin patru oameni au murit după ce un feribot s-a SCUFUNDAT în apropiere de Bali

Gandul acum 13 minute
Cel puțin patru persoane au murit și zeci sunt date dispărute după ce un feribot care transporta 65 de persoane s-a scufundat în drum spre insula Bali din Indonezia, potrivit poliției locale. Nava s-a scufundat miercuri înainte de miezul nopții în s

Cristian RIZEA, eliberat condiționat din penitenciar: Decizia Tribunalului Ilfov

Gandul acum 29 minute
Cristian Rizea, fost deputat PSD, a fost eliberat condiționat din închisoare, după o decizie definitivă a Tribunalului Ilfov. Instanța a admis contestația lui Rizea și a anulat sentința penală anterioară. El fusese condamnat pentru corupție și fugis

Atenționare de călătorie în Grecia! Risc de incendii

Ziua Constanta acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă asupra faptului că, potrivit Serviciului național de Meteorologie elen, în zilele următoare va crește risc

Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Rusia în războiul din Ucraina

Adevarul acum 50 minute
Coreea de Nord ar putea trimite până la 30.000 de soldaţi pentru a ajuta Moscova în conflictul cu Kievul, potrivit unei evaluări a serviciilor de informaţii din partea oficialilor ucraineni.

Atacurile SUA întârzie programul nuclear al Iranului cu aproximativ doi ani, susține Pentagonul

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Programul nuclear iranian a fost întârziat cu aproximativ doi ani de atacurile americane decise de Donald Trump, potrivit evaluărilor serviciilor de informaţii americane, a declarat miercuri Pentagon

Primele rezultate ale Evaluării Naționale sunt afișate joi

Mediafax acum o ora
Ulterior, în intervalul orar 14:00 – 18:00, candidații pot depune contestații, proces care va continua și în zilele de 4 și 5 iulie. Elevii trebuie să completeze o declarație-tip în care își asumă faptul că nota poate fi modificată, atât în sens cre

Microsoft concediază aproximativ 9.000 de angajaţi, într-o nouă rundă de disponibilizări

News.ro acum 3 ore
Microsoft va disponibiliza aproximativ 9.000 de angajaţi, reprezentând mai puţin de 4% din forţa sa de muncă globală, potrivit unei surse familiare cu situaţia citate de CNBC. Decizia afectează echipe din diverse regiuni, niveluri de experienţă şi d

Vremea

București
acum

26°
joi

18°/34°
vin.

21°/35°
sâm.

22°/34°
dum.

19°/37°
Iasi
acum

24°
joi

17°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/33°
Constanta
acum

27°
joi

19°/27°
vin.

20°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
joi

16°/35°
vin.

18°/35°
sâm.

16°/30°
dum.

16°/34°
Timisoara
acum

25°
joi

16°/37°
vin.

20°/40°
sâm.

18°/34°
dum.

20°/40°