Sezonul al VIII-lea al show-ului "Serviciul Român de Comedie" a debutat cu dreptul, miercuri seară, la Pro TV, emisiunea care l-a avut ca invitat pe premierul României, Victor Ponta, fiind lider de audienţă, informează un comunicat al televiziunii.
Postul Pro TV a fost fruntaş în intervalul orar 20.32 - 21.31, când a fost difuzată emisiunea, atât pe publicul comercial din mediul urban, cu vârste cuprinse între 18 şi 49 de ani, cât şi pe publicul din mediul urban. Astfel, postul a obţinut, în medie, 8,6 puncte de rating şi 15,6% cotă de piaţă, pe publicul din mediul urban, fiind urmat de Kanal D. Antena 1, clasată pe locul al III-lea, avea 5,2 puncte de rating şi 9,3% cotă de piaţă.
Pro TV a fost numărul 1 şi pe publicul comercial, cu 7,6 puncte de rating şi 16 procente din cota de piaţă, în timp ce Antena 1, clasată pe locul al II-lea, înregistra 5,8 puncte de rating şi 12,2% cotă de piaţă.
Încă o dată, telespectatorii au demonstrat că apreciază umorul de calitate şi au urmărit cu interes dezvăluirile premierului şi felul în care a "driblat" cu întrebările celor de la SRC. La final, ca amintire pentru momentele petrecute în sânul agenţilor responsabili cu buna dispoziţie de la Pro TV, premierul a primit de la Traian Băsescu (Valentin Darie) o maşină de jucărie.