Universităţile noastre lipsesc cu desăvârşire din clasamentele mondiale, rezervate doar elitelor, care, în mod ironic, importă "creiere" din România.
În fiecare an, Harvard acceptă un număr de aproximativ 15 studenți români.Într-o poză postată pe pagina sa de Facebook, Octav Drăgoi, admis în toamna lui 2012 la Harvard, apare alături de trei dintre aceștia
Instituţiile de învăţământ superior din România nu au fost incluse nici în 2013 în top 100 universităţi cu cea mai bună reputaţie din lume, un clasament realizat anual de publicaţia britanică Times.
Cap de listă au fost însă universităţile faimoase din SUA, precum Harvard sau Institute of Technology – MIT şi cele britanice, ca Oxford sau Cambridge.
Reprezentanţii mediului academic din ţara noastră recunosc cinstit că românii nu vor ajunge prea curând într-un astfel de top, din cauza slabei finanţări a sistemului de educaţie. Aceştia ne îndeamnă însă să vedem şi partea plină a paharului: avem mii de studenţi şi profesori în toate instituţiile de prestigiu de pe tot Globul.
"Mă îndoiesc că vom ajunge vreodată în primii 50-100 la aceste clasificări. Ţine de lipsa fondurilor, de tradiţie etc. Clasamentul Times Higher Education a promovat acum instituţiile care produc medici şi jurişti, şi mai puţin cele care scot ingineri. Evident că în alegerea organizatorilor există şi o doză de subiectivism. Prin prisma matematicii, spre exemplu, Universitatea California din Los Angeles-UCLA, care acolo este pe locul 8, eu aş pune-o pe primul", explică profesorul Radu Gologan, coordonatorul Lotului Olimpic Naţional de Matematică.
Tinerii care luptă să schimbe cifrele
Iar pentru a-şi vedea numele într- unul dintre clasamentele mondiale şi a urca în ierarhie, universităţile nu se dau în lături de la nimic. "Universitatea Jagiellonian din Cracovia, a reuşit anul trecut un salt de