Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre Uniunii Europene reuniţi, astăzi, în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), au decis amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei până la o dată ulterioară nedefinită, relatează sursele de presă.
Subiectul aderării ţării noastre la Schengen a fost adăugat în ultima clipă pe ordinea de zi a Consiliului JAI.
Votul pe această temă ar putea fi însă cel mai devreme în decembrie.
Olanda, Franţa, Finlanda şi Germania au anunţat oficial că nu susţin intrarea ţării noastre în spatiul de liber schimb din caza efortului slab al României de a combate corupţia.
F. A. Miniştrii de Interne şi Justiţie din statele membre Uniunii Europene reuniţi, astăzi, în Consiliul pentru Justiţie şi Afaceri Interne (JAI), au decis amânarea deciziei privind aderarea României şi Bulgariei până la o dată ulterioară nedefinită, relatează sursele de presă.

F. A.