Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Benitez: Steaua a avut un portar în formă foarte bună

Publicat in Mediafax, joi 7 martie 2013 · ·

Tehnicianul echipei Chelsea Londra, Rafael Benitez, a declarat, joi seară, după înfrângerea din meciul cu Steaua, scor 0-1, că portarul gazdelor, Ciprian Tătăruşanu, a fost într-o formă foarte bună şi că elevii săi trebuie să facă tot posibilul pentru a reveni în partida retur.

"Cred că a fost un meci dificil, o atmosferă foarte bună pentru Steaua. Penaltiul a fost acordat uşor. Decizia arbitrului a fost prea dură. Am muncit din greu în repriza a doua şi am împins Steaua în apărare. Trebuie să facem tot posibilul să revenim pe Stamford Bridge. Steaua a avut un portar în formă foarte bună. Am controlat jocul, nu am avut ocazii, dar nici ei. Gazonul a fost destul de prost, dar tot am controlat jocul. Ei au rămas periculoşi după penalti, dar nu au fost probleme mari, dovadă că Cech nu a avut ce apăra. Împinşi de fani, totuşi au pus ceva probleme. Cu această atmosferă era normal ca Steaua să joace bine", a spus Benitez.

El a precizat că a simţit presiunea pe care au făcut-o suporterii Stelei.

"Tătăruşanu a avut o contribuţie foarte importantă la acest rezultat. Totuşi Chelsea a fost peste Steaua. După gol, Steaua a jucat pe contraatac şi am fost norocoşi că nu am primit gol. Ştim ce avem de făcut acasă, într-o astfel de înfruntare în cupele europene. E dificil să iei gol în deplasare, dar trebuie să credem că putem câştiga", a adăugat tehnicianul.

Formaţia Steaua a învins, joi, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, echipa engleză Chelsea Londra, într-un meci din prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Europa. Unicul gol a fost marcat de Rusescu, în minutul 34, care a transformat penaltiul obţinut tot de el după ce a fost faultat în careu de Bertrand.

La meci au asistat 50.016 spectatori.

Partida retur se va disputa la 14 martie, la Londra.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SURSE Percheziții DNA în Mamaia, Sinaia și Bragadiru! Vizat de anchetă este șeful ANPC., Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 32 minute
Porcurorii DNA efectuează astăzi, 22 iulie 2025 percheziții care îl vizează pe președintele ANPC, Cristian Popescu Piedone. Din primele informații anchetatorii orii au descins și în complexul rezidențial DeSilva din Mamaia Nord acolo unde ar fi caza

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum o ora
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Kraft Heinz ia în calcul desfacerea fuziunii lor din 2015, pentru a relansa brandurile vechi / Americanii au redus cheltuielile pentru alimente procesate, în contextul campaniilor de sănătate precum mişcarea ”Make America Healthy Again”

G4Media acum 16 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Gigantul alimentar Kraft Heinz analizează posibilitatea separării unei mari părţi din portofoliul său de produse de supermarket, într-un efort riscant de a revigora brandurile tradiţionale precum brâ

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Investitorii străini au cumpărat, în mai, obligaţiuni din zona euro de aproape 100 de miliarde de euro / Activele europene, mai atractive decât cele americane

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Datoria suverană a zonei euro a atras aproape 100 de miliarde de euro din partea investitorilor străini în luna mai, ceea ce arată atractivitatea mai mare a activelor europene comparativ cu cele amer

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 9 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, face marţi o vizită de lucru în Republica Moldova / Va fi primită de Maia Sandu / Primarul Chişinăului ameninţă că o dă în judecată

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şefa diplomaţiei române, Oana Ţoiu, efectuează, marţi, o vizită de lucru în Republica Moldova la invitaţia omologului său de la Chişinău, Mihai Popşoi, alături de care va susţine o conferinţă de pres

Administraţia Trump a publicat dosarele FBI referitoare la Martin Luther King, în ciuda opoziţiei familiei sale

News.ro acum 5 ore
Administraţia Trump a publicat documentele referitoare la supravegherea de către FBI a lui Martin Luther King Jr., în ciuda opoziţiei familiei laureatului Nobel pentru pace şi a grupului pentru drepturile civile pe care acesta l-a condus până la asa

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 8 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 8 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Vremea

București
acum

24°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

26°
mar.

22°/35°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°