Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarea în exces ar putea fi de vină pentru alergii, reumatism şi scleroză multiplă

Publicat in Adevarul, joi 7 martie 2013 ·

Prea multă sare în dieta de zi cu zi provoacă o problemă de sănătate în plus: dau peste cap sistemul imunitar, ceea ce poate duce la declanşarea bolilor autoimune, susţin oamenii de ştiinţă americani.

Scleroza multiplă, alergiile, diabetul de tip I (insulinodependent), reumatismul şi psoriazisul au ceva în comun: toate sunt boli autoimune, adică apar atunci când sistemul imunitar se întoarce împotriva noastră, din cauze necunoscute cu precizie de oamenii de ştiinţă. Totuşi, una dintre cauzele transformării sistemului imunitar din aliat în duşman ar putea fi excesul de sare din alimentaţie, au arătat mai multe studii realizate simultan de cercetătorii de la Brigham and Women’s Hospital, de la Institutul Broad (din cadrul MIT) şi de la Harvard şi Yale.

Mai exact, sarea poate activa o parte a sistemului imunitar care ţinteşte celulele corpului, în loc să se focalizeze împotriva agenţilor patogeni. Bineînţeles, există şi o oarecare predispoziţie genetică la boli autoimune, iar sarea este un factor declanşator, susţin specialiştii. De asemenea, studii anterioare au arătat că unele infecţii virale, fumatul şi carenţa de vitamina D sunt alţi factori de risc pentru declanşarea sclerozei multiple, de exemplu. Scleroza multiplă este o boală neurologică, numită şi „boala cu o mie de feţe“, deoarece are o varietate de manifestări, fiind afectat atât creierul, cât şi măduva spinării.

„Am fost suprinşi cu toţii să vedem ce impact major are modificarea nivelului de sare din alimentaţie asupra sistemului imunitar“, a declarat profesorul David Hafler, de la Universitatea Yale.

Cu toate acestea, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că este prea devreme să tragem concluzia că o dietă săracă în sare ar vindeca scleroza multiplă sau alte afecţiuni autoimune.

Câtă sare este prea multă

Specialiştii ne recomandă să nu consumăm mai mult de 6 grame de sare pe z

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 17 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 27 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 23 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 38 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°