Mâine dimineaţă, adică sâmbătă, 9 martie, pasionaţii schiului sunt aşteptaţi în Pasul Vâlcan pe a cărui pârtie este programată să se desfăşoare cupa care poartă numele acestei trecători montane.
Ajunsă la nu
mai ţin minte a câta ediţie, "Cupa Pasul Vâlcan" la schi din acest an este organizată tot de către asociaţia căbănuţarilor de aici, al cărei preşedinte deosebit de vioi şi activ este domnul ing. Alexandru Kantor. Ajutat, fireşte, de către colegi şi prieteni, al căror număr, la fel, nu este deloc de neglijat.
Înscrierile se fac
începând cu ora 9:00, iar concursul este programat să înceapă la ora 11:00 fix. Sâmbătă, telegondola va porni la ora 9:00. Normal, câştigătorii se vor alege cu premii constând în cupe şi medalii şi,pentru a nu exista suspiciuni, vă pot spune de pe acum că, la cronometre, vor sta Alexandru Kantor la start şi Daniel "Galego" Halastauan la linia de sosire.
Activitatea se va încheia cu o seară de cabană, din care nu vor lipsi jocurile, muzica şi binecunoscutul foc de tabără.
Mâine dimineaţă, adică sâmbătă, 9 martie, pasionaţii schiului sunt aşteptaţi în Pasul Vâlcan pe a cărui pârtie este programată să se desfăşoare cupa care poartă numele acestei trecători montane.
Ajunsă la nu
mai ţin minte a câta ediţie, "Cupa Pasul Vâlcan" la schi din acest an este organizată tot de către asociaţia căbănuţarilor de aici, al cărei preşedinte deosebit de vioi şi activ este domnul ing. Alexandru Kantor. Ajutat, fireşte, de către colegi şi prieteni, al căror număr, la fel, nu este deloc de neglijat.
Înscrierile se fac
începând cu ora 9:00, iar concursul este programat să înceapă la ora 11:00 fix. Sâmbătă, telegondola va porni la ora 9:00. Normal, câştigătorii se vor alege cu premii constând în cupe şi medalii şi,pentru a nu exista suspiciuni, vă pot spune de pe acum că, la cronometre, vo