Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face din România o destinaţie puţin atractivă pentru turişti

Publicat in Gandul, joi 7 martie 2013 ·

România a coborât în perioada 2011-2013 într-un top al competitivităţii în turism, din cauza unor factori precum atitudinea românilor faţă de turişti, calitatea mediului natural, marketingul ineficient şi calitatea deficitară a transporturilor şi serviciilor de poliţie, informează Mediafax.

România a coborât în perioada 2011-2013 cinci locuri într-un top al competitivităţii sectorului de turism şi călătorii la nivel global, de pe 63 pe 68, în urma celor mai multe ţări din Europa Centrală şi de Est, printre care Ungaria, Polonia şi Bulgaria, potrivit unui raport realizat de Forumul Economic Mondial.

Majoritatea ţărilor din Europa se situează în prima jumătate a topului, care include 140 de ţări, iar o parte a datelor folosite în studiu au fost obţinute în urma unor sondaje efectuate în fiecare ţară.

În privinţa atitudinii faţă de turiştii străini, românii sunt mai puţin primitori decât locuitorii din Lesotho (120) şi Malawi (121), dar îi depăşesc pe cei din Mauritania (123) şi Ciad (124). România se plasează pe poziţia 122 la acest capitol. La mică distanţă înaintea României se situează în această privinţă alte două ţări din regiune, Ungaria (116) şi Polonia (118), potrivit datelor organizaţiei. Ucraina (127), Bulgaria (132), Slovacia (133), Letonia (136) şi Rusia (138) sunt statele europene aflate în urma României.

După calitatea mediului natural, România (107), se siutează în clasament imediat după Paraguay şi Pakistan şi înaintea Hong Kongului şi Mexicului. Înaintea României se află ţări precum Zimbabwe (47), Zambia (51), Tadjikistan (53), Uganda (62), Honduras, Nicaragua şi Bangladesh. Din Europa, doar Malta (112), Rusia (120), Bulgaria (121) şi Serbia (125) au o clasare mai slabă.

România înregistrează, însă, cea mai slabă clasare în privinţa calităţii drumurilor, pe 138 din 140 de ţări, depăşind doar Haiti şi Republica Moldova

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 3 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 7 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 4 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ministrul rus al transporturilor, demis luni dimineață de Putin, a fost găsit împuşcat în maşina sa

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul rus al transporturilor, Roman Starovoit, care a fost demis luni de preşedintele Vladimir Putin şi înlocuit cu adjunctul său, a fost găsit împuşcat în maşina sa, într-un aparent act de sinuc

După ce a fost dat afară intempestiv de Putin, fostul ministru rus al Transporturilor s-a sinucis

HotNews acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor din Rusia, Roman Starovoit, s-a împușcat mortal în locuința lui din Odintsovo, la scurt timp după ce a fost demis din funcție de către președintele Vladimir Putin, scrie luni publicația proguvernamentală Izvestia,

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum 3 ore
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Guvernul Bolojan și-a angajat răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. Precizările premierului

Ziua Constanta acum 32 minute
Guvernul Bolojan și-a angajat luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Ședința plenului Parlamentului se desfășoară cu prezență fizică și online. Premierul Ilie Bolojan a transmis în urma ședinței de plen.

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 2 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Ilie Bolojan a anunțat ce va conține al doilea pachet de măsuri fiscale

Press Alert acum 20 minute
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni, în fața Parlamentului, ce măsuri va include al doilea pachet ce vizează reducerea deficitului bugetar. Printre altele, măsurile urmăresc reforma pensiilor speciale, a administrației și a companiilor de stat. Di

Ministrul Transporturilor: Voi uza de toate prerogativele pe care le am pentru ca indemnizaţiile tuturor membrilor de CA din societăţile şi instituţiile aflate în subordonare să scadă drastic / Plan de eficientizare şi restructurare la TAROM

G4Media acum 28 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Transporturilor, Ciprian Şerban, a afirmat, luni, că va folosi toate prerogativele pentru reducerea indemnizaţiilor membrilor din consiliile de administraţie de la toate companiile din subo

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/38°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

31°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°