Înainte de orice, o întrebare pentru Grig Bute, titularul de drept al rubricii: ce înseamnă bar european? E vorba de bar dintr-o țară UE? Atunci bodega lui nea Fane din Berceni, sediul pensionarilor fugiți de-acasă, e bar european, iar unul din Lvov sau Trondheim, nu-i? Be: e vorba de Europa geografică? În cazul ăsta, un bar din Oral (în Kazahstan) e bun de rubrică, iar unul din Ankara sau Tel Aviv, nu? Ce: e vorba de un bar cu fason european, și-atunci scriu despre locuri mișto de oriunde, dar nu despre nea Fane? Mulțumesc anticipat pentru răspuns! Să ne întoarcem la oile noastre din la ville lumière și să ne lămurim ce nu e de făcut, că și asta contează. Rețineți că nu e de mers la Café de Flore sau la Les Deux Magots, amândouă în buricul târgului, pe Saint-Germain; sunt una lângă alta, despărțite doar de-o stradă (Saint Benoît), așa că le puteți evita ușor. Paranteză: pe St. Benoît e un restăurănțel cu același nume, unde cică se mănâncă bine și ieftin. Nu garantez, că doar am trecut pe lângă, n-am intrat. La Les Deux Magots am intrat. Nu m-am dus ca prostul care se trage-n poze, ci pentru că, spun gurile rele, acolo a muncit Simone de Beauvoir când era săracă. Ce job avea ea la Magots, zice-se? Closetieră! Adică încasa taxa de WC (câteva centime!) de la doamnele care mergeau la pipi și le rupea o bucată de hârtie dintr-un sul (cum era pe vremuri, generația click habar n-are). Aceleași guri rele mai spun că așa a descoperit mademoiselle de Beauvoir că-i obsedată de fetele tinere, trăgând cu ochiul la ele când făceau treaba mică; a abuzat, deci, de funcție! Încă de atunci. Că mai târziu, când era profă, a abuzat de eleve până a fost ușuită din învățământ, aia știe toată lumea. Ei bine, degeaba te învârți prin Magots ca un ou într-o căldare, nu afli dacă legenda asta are sau nu vreun sâmbure de adevăr; vii bou și pleci vacă. Locul e aglomerat, chelnerii sunt șmecheri